Eclipsa totală de soare care va putea fi vizibilă în întregime din China va fi transmisă live pe Internet, anunţă agenţia chineză Xinhua.
Este cea de-a cincea eclipsă din acest secol şi va cufunda în întuneric China, cu o săptămână înaintea festivităţii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Eclipsa de vineri va fi vizibilă pe o axă care începe în nord-estul Canadei (în jurul orei 9.30 GMT), traversează apoi nord-vestul Groenlandei, Oceanul Arctic, nordul Siberiei vestul Mongoliei şi, în cele din urmă, se încheie în China (la ora 11.20 GMT, informează site-ul Institutului de mecanică celestă şi calcul al efemeridelor - IMCCE), cu sediul la Paris, citat de AFP.
Eclipsa se va putea urmări la adresele www.pmo.jsinfo.net şi pe site-ul Observatorului Astonomic din Shanghai, www.astron.sh.cn/live/2008eclipse. Fenomenul astronomic va avea o durată de maximum 2 minute şi 27 de secunde în nordul Rusiei şi va fi „aproape invizibil“ în Franţa metropolitană. Aproape un miliard de oameni, în special din Asia, se vor afla „la umbra“ eclipsei pe 1 august.