Cel mai râvnit trofeu al cluburilor a fost câştigat în 1967 de Celtic Glasgow cu o echipă compusă numai din jucători născuţi lângă stadionul "Celtic Park".
Dezvoltarea continuă a fotbalului a depreciat latura naţională a echipelor de club din Europa. Formaţiile de top păstrează 3-4 „băştinaşi“ şi îşi completează loturile cu stranieri veniţi din toate colţurile mapamondului. A fost însă o vreme (primele decenii după cel de-al Doilea Război Mondial) când performanţa în fotbal făcea casă bună cu patriotismul local. În afară de Steaua Bucureşti, au mai existat doar trei echipe care au câştigat Cupa Campionilor Europeni folosind jucători de aceeaşi naţionalitate: Benfica (1961, 1962), Real Madrid (1966) şi Celtic Glasgow (1967).
Aceasta din urmă are însă o poveste absolut specială, unică în istoria fotbalului. Celtic a câştigat trofeul având în teren numai jucători scoţieni, toţi 11 născuţi şi crescuţi în acelaşi cartier, în apropierea stadionului „Celtic Park“! Era pe vremea când fotbaliştii nu erau schimbaţi dacă oboseau. Singura înlocuire permisă în timpul celor 90 de minute era cea a portarului, în caz de accidentare.
Catenaccio şi-a pierdut aura la Lisabona
În acea perioadă romantică, Celtic Glasgow era un amestec de suporteri şi jucători. Fanii îi tratau pe fotbalişti ca pe unii de-ai lor. Billy McNeill, căpitan la Celtic în anii ’60, îşi aminteşte într-un interviu luat de presa scoţiană la 40 de ani de la momentul câştigării Cupei Campionilor: „Toţi eram de-ai locului, din cartierul Parkhead. Toţi am crescut pur şi simplu poartă în poartă cu stadionul «Celtic Park»! Doar Bobby Lennox venea de la câteva mile depărtare...“.
Celtic a întâlnit în finala Cupei Campionilor din 1967 teribilul Inter Milano, al lui Helenio Herrera. „Nerazzurrii“ îşi tră- iau perioada de glorie, cu Mazzola, Bicicli şi Burgnich în teren. Inter câştigase în ultimele trei sezoane două Cupe ale Campionilor, iar antrenorul Helenio Herrera (un apologet al tacticii catenaccio) era considerat cel mai bun din lume. Se spunea că dacă Interul lui Herrera îţi dă un gol, e mai bine să-ţi faci bagajele şi să pleci acasă.
Emoţia lui Mazzola şi furia „găştii de cartier“ Finala s-a disputat la Lisabona, pe „Estadio Nacional“, pe 25 mai 1967. Lucrurile păreau să se fi lămurit extrem de repede, pentru că Inter a deschis scorul în minutul 7, din penalty. Autorul golului a fost Alessandro Mazzola, care, probabil, a trăit clipe emoţionante ştiind că tatăl său, Valentino Mazzola, jucase pe „Nacionalul“ din Lisabona ultimul meci din viaţa sa, înainte de a muri într-un accident aviatic, alături de alţi 17 fotbalişti de la FC Torino. „The Guardian“ şi alte ziare ale vremii spun că acesta a fost singurul lucru impresionant la Inter. După gol, italienii au încetat să mai joace fotbal şi s-au retras în apărare. Iar scoţienii, în ciuda sfaturilor, nu şi-au făcut bagajele. Cu o posesie foarte bună şi libertate pe teren, „verzii“ au întors meciul în repriza a doua, marcând prin Gemmel şi Chalmers. Celtic a devenit astfel prima echipă britanică ajunsă într-o finală de Cupa Campionilor pe care a câştigat- o şi, totodată, prima echipă nonlatină care a luat cel mai râvnit trofeu european la nivel de cluburi.
Patru cupe într-un an
În acel an, Celtic a câştigat toate cele patru competiţii majore în care a fost implicată: campionatul Scoţiei, Cupa Scoţiei, Cupa Ligii Scoţiei şi Cupa Campionilor Europeni. Un adevărat miracol, ţinând cont de faptul că Celtic nu era formată din jucători cu calităţi impresionante. Majoritatea componenţilor acelei echipe au strâns selecţii la naţională cât să le numere pe degetele de la mâini. Doar Billy McNeill şi Jimmy Johnstone au prins câte 29, respectiv 23 de tricouri ale Scoţiei. De asemenea, 10 dintre cei 11 eroi de la Lisabona nu şi-au încheiat cariera la Celtic, eşuând pe la echipe modeste din Scoţia sau Anglia. Viaţa lor a rămas agăţată de acea zi fermecată de 25 mai 1967.
Echipa care a învins Interul nu mai e completă. Ronnie Simpson, Bobby Murdoch şi Jimmy Johnstone s-au stins din viaţă. Acesta din urmă a intrat în istorie drept cel mai important jucător al lui Celtic din toate timpurile. Decesul lui Johnstone (13 martie 2006), la vârsta de 61 de ani, a topit până şi rivalitatea dintre echipa catolică şi fanii celor de la Glasgow Rangers, clubul protestanţilor.
25 de trofee a câştigat Celtic în perioada 1965-1978, cât timp a fost antrenor Jock Stein.
AVANGARDIST
Omul care a învins fotbalul-matematică Jock Stein, antrenorul de atunci al echipei Celtic, a criticat dur încăpăţânarea omologului său, Helenio Herrera, de a se închista în sistemul catenaccio. „E păcat să vezi nişte jucători aşa de talentaţi precum cei de la Inter cum sunt răpuşi de o tactică prin care li se răpeşte libertatea de gândire şi de mişcare. Fanii noştri nu ar accepta niciodată aşa ceva!“. Stein a fost primul care a contestat eficienţa sistemului de joc italian. Nu s-a temut niciun moment de vedetele de la Inter şi a anunţat echipa de start cu două zile înainte de finală. Mai mult, jucătorii şi antrenorii echipei italiene au urmărit toate antrenamentele pe care scoţienii le-au făcut la Lisabona, înainte de meci! În ultimii ani de viaţă, Jock Stein a fost antrenorul naţionalei Scoţiei. A murit în 1985, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct suferit la capătul unui meci egal dintre Scoţia şi Ţara Galilor.