E oficial! Cum va fi administrat vaccinul românesc împotriva virusului ucigaș

E oficial! Cum va fi administrat vaccinul românesc împotriva virusului ucigaș

Vaccinul românesc anti-COVID 19 va fi sub formă de picături în nas. Aceasta e soluția găsită de cercetătorii de la Timișoara, iar specialiștii de la Institutul Cantacuzino sunt de acord că este varianta cea mai accesibilă, atât pentru adulți cât și pentru copii.

Prof. univ. Mircea Ioan Popa, cercetător la Institutul Cantacuzino, a declarat joi că se doreşte ca vaccinul împotriva COVID-19 să poată fi administrat pe cale intranazală.

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului - OncoGen, care funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brînzeu” din Timişoara, a anunţat miercuri că, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, a câştigat competiţia organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2.

”Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producţia de vaccinuri în România, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen. Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanţial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producţiei de vaccinuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu această ocazie vă anunţăm că Centrul OncoGen, în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, a câştigat competiţia organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2.

Suma se ridică la 3,5 milioane lei şi ne permite continuarea cercetărilor pentru vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen şi recunoscut atât de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cât şi de Guvernul Britanic”, se arată într-o postare pe Facebook a OncoGen.

”Trebuie să menţionăm că cei care conduc acest proiect sunt colegii timişoreni. Practic, în acest proiect noi venim în ajutorul - sau, împreună cu dânşii - şi vom putea, făcând testări pe animale de laborator, să verificăm faptul că produsul pe care dânşii îl pun la dispoziţie duce la răspuns imun în studiile pe care le vom face noi. (...)

Aşa cum domnul profesor Păunescu a afirmat, dorinţa este ca produsul să nu fie un produs injectabil, ci un produs administrat pe cale intranazală - asta însemnând ceva mai uşor de tolerat, inclusiv de către populaţia care nu este foarte de acord cu vaccinurile. Sperăm că produsul nostru va fi unul de foarte bună calitate”, a arătat Mircea Ioan Popa, într-o declaraţie acordată presei, conform  Agerpres.

Între institutele Cantacuzino și OncoGen va fi semnat un contract, iar imediat după încheierea a acestuia va începe derularea proiectului, pentru o perioadă de 18 luni. ”Produsul realizat de colegii timişoreni este aproape gata pentru a putea fi pus la dispoziţie pentru începerea acestui proiect”, a  mai precizat Mircea Ioan Popa. El a mai spus că Ministerul Educaţiei, care finanțează proiectul, a solicitat ca acesta să se deruleze cu o viteză foarte mare.

Ceea ce urmează sunt testele pe animale, iar dacă acestea vor demonstra că produsul este imunogen, vor urma şi studii clinice.  ”Nu vom discuta de banii utilizaţi de alte ţări, dar, desigur, suma de bani necesară pentru a duce la capăt un produs, pe toate căile şi până la finalul finalurilor, este mai mare decât doar 3,5 milioane, însă Ministerul Educaţiei, când a scos la concurs aceste proiecte, nu a ţintit tot ceea ce ar trebui să fie ţintit. Este un proiect de cercetare. (...)

Profesorul Virgil Păunescu, dacă ar fi dorit să facă o colaborare, poate cu altă ţară sau altă instituţie internaţională, probabil că ar fi reuşit, dar dânsul, gândindu-se la faptul că este român şi suntem români, gândindu-se că Institutul Cantacuzino are poziţia şi importanţa pe care le are, a ales ca acest proiect să se desfăşoare împreună cu noi”, a declarat Mircea Popa, conform aceleiași surse.