Dupa articolul din EVZ, Lupescu si-a platit datoria

Articolele aparute in EVZ despre faptele „de arme” ale lui Ionut Lupescu, directorul general al FRF, au starnit reactia celui vizat.

Cotidianul nostru a relatat marti cum „Neamtul” a promis 1.600 de euro unei asociatii de sportivi cu deficiente de auz si de vorbire, fara a se achita apoi de datorie. Lucrurile s-au indreptat neasteptat de repede. „In urma articolului din ziarul dumneavoastra, am primit azi (n.r. - ieri) banii de la Ionut Lupescu”, ne-a declarat ieri Florin Nitu, presedintele asociatiei sportivilor cu deficiente de auz si de vorbire.

Florin Nitu a fost sunat de Lupescu marti, dupa aparitia articolului din EVZ, si chemat la FRF. „Domnul Lupescu a fost deranjat de expresia ca „m-ar fi trimis la plimbare”. A fost o neintelegere, n-am spus ca am fost la federatie si m-a trimis la plimbare, ci ca am sunat acolo, iar domnul Lupescu mi-a spus ca nu se ocupa cu astfel de lucruri si m-a trimis la sediul revistei”, ne-a povestit Florin Nitu. Acestuia i s-a cerut sa semneze un drept la replica. „Va multumesc pentru ca ati scris de cazul nostru. Ne-ati ajutat sa intram in posesia banilor”, a incheiat Florin Nitu.

Miercuri, cititorii au aflat cum colaboratorii lui Lupescu la institutiile media patronate de acesta au ramas in paguba. „Ionut Lupescu si-a batut joc de mine”, a fost concluzia trasa de Mihai Rusu, fost ziarist la Europa Libera, care a revenit in Romania de la München pentru a ocupa functia de redactor-sef la „Sportmagazin kicker”, revista oficialului FRF.

Dupa materialele din EVZ, Ionut Lupescu l-a sunat si pe Mihai Rusu, pentru a se interesa daca acesta a dat declaratiile din ziar. Jurnalistul a confirmat discutia. Oficialul FRF a sunat, apoi, prin redactiile mai multor ziare.

RIPOSTA

Directorul general al FRF face precizari

Ionut Lupescu a trimis redactiei noastre, ieri dupa-amiaza, un amplu drept la replica. Oficialul FRF precizeaza ca:

> si-a respectat promisiunea de a dona cei 100 de euro. „Ulterior, in conditiile in care nu s-au adunat decat 500 de euro, am acoperit personal intreaga suma”. Mentionam ca „ulterior” inseamna, de fapt, ieri

> revista „SportMagazin” s-a confruntat cu probleme financiare cand era condusa de Bogdan Popescu si Mihai Rusu. „Incepand din ianuarie 2007, dupa schimbarea conducerii, revista s-a relansat (...)”

> nu germanii de la Kicker au renuntat la colaborarea cu revista „SportMagazin”, ci partea romana a rupt asocierea

> relatia cu Nitu e una normala

> Mihai Rusu a fost angajat la „SportMagazin” pentru ca ramasese fara serviciu in Germania

> raspunderea pentru neplata angajatilor le revine lui Mihai Rusu (redactor-sef) si Bogdan Popescu (director general)

> „Nu am detinut niciodata actiuni la postul Total Sport FM”

> Nemtii de la Kicker n-au fost prea fericiti de colaborarea cu Mihai Rusu. Redactorul-sef al bisaptamanalului s-a aratat dezamagit de colaborarea profesionala cu Rusu.

Ne puteți urmări și pe Google News