Drumul Taberei, zona unde chiriile nu scad

Drumul Taberei, zona unde chiriile nu scad

Drumul Taberei este cartierul bucureştean unde s-au înregistrat cele mai mici fluctuaţii de preţ în interval de un an pe segmentul închirierilor. Cea mai mare variaţie s-a consemnat în cazul apartamentelor de trei camere din această zonă, cu o scădere de aproximativ 4%, echivalentul a doar 14 euro, conform raportului lunar de monitorizare Anunţuriparticulari.ro.

Luna aprilie a acestui an a adus per total o uşoară scădere a chiriilor medii solicitate de proprietari, modificări foarte mici comparativ cu lunile anterioare. Excepţie au făcut apartamentele de 4 camere care au înregistrat o chirie medie în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Drumul Taberei este cea mai constantă zonă în ceea ce priveşte chiriile solicitate de proprietari. Făcând o comparaţie cu luna aprilie a anului trecut, fluctuaţiile sunt la nivelul a câţiva euro, iar pe tot parcursul intervalului analizat (12 luni), nu se înregistrează diferenţe mai mari de 25 euro.

În cazul garsonierelor, vorbim despre o scădere de 5 euro, de la 221 euro, la 216 în aprilie 2012, echivalentul a -2%. Pentru cei interesaţi de închirierea unui apartament de două camere, situaţia din aprilie 2012 pare trasă la indigo cu cea din urmă cu exact un an: 273 euro chiria medie solicitată în luna proaspăt încheiată, faţă de 272 euro în urmă cu exact un an.

Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în cazul apartamentelor de trei camere, unde observăm o creştere de 4% faţă de aprilie 2011, de la 341 euro/ lună, la 355 euro. Unităţile de 4 camere nu fac excepţie, deşi numărul ofertelor este mai mic faţă de celelalte tipuri de apartamente şi presiunea preţurilor nu ar trebui să fie atât de mare. Dacă în urmă cu 12 luni, proprietarii solicitau o chirie medie de 363 euro, în prezent, închirierea pe lună ajunge la 368 euro.

Principalul motiv pentru care Drumul Taberei îşi menţine stabilitatea chiar şi pe intervale mari de timp este numărul ridicat de oferte înregistrate lunar în această zonă. În plus, vorbim despre un cartier destinat în special locuirii, unde chiriile medii se situează sub media Bucureştiului, cererea fiind de aceea ridicată.

Cum au evoluat preţurile

La nivelul întregii Capitale, piaţa închirierilor s-a stabilizat. Garsonierele rămân sub pragul de 230 euro, proprietarii solicitând o chirie medie de 226 euro în luna aprilie, cu 2% mai puţin faţă de acelaşi interval al anului trecut, dar cu doar 1% mai puţin faţă de martie 2012.

Chiria medie solicitată pentru apartamentele de două camere a înregistrat o uşoară scădere faţă de aprilie 2011, de la 328 euro, la 316 (echivalentul a 4%), dar în stagnare faţă de luna martie 2012. În cazul apartamentelor de 3 camere, chiria medie păstrează tendinţa de uşoară scădere, de la 464 euro în aprilie 2011, la 457 euro în luna proaspăt încheiată.

Apartamentele de 4 camere sunt singurele care au înregistrat o creştere pe interval de un an, având o variaţie de +2%, urcând de la o chirie medie solicitată de 669 euro la 685 euro. Raportat însă la luna martie 2012, observăm o scădere de 5%.

Mai puţine apartamente de închiriat

În ceea ce priveşte numărul de oferte, perioada Paştelui şi a mini-vacanţei de 1 mai pare să fi influenţat şi piaţa închirierilor: în aprilie au fost scoase la închiriere cu 10% mai puţine unităţi în comparaţie cu luna martie a acestui an. Totuşi, raportat la aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, raportul Anunţuriparticulari.ro înregistrează un număr ridicat de oferte, luna aprilie 2012 fiind pe locul 2, după aprilie 2009, în topul numărului de oferte. În luna proaspăt încheiată, particularii au scos la închiriere 1.961 de noi oferte de apartamente.

Pe primul loc rămân apartamentele de două camere, 807 noi unităţi fiind scoase pe piaţă în aprilie. Oferta este în scădere cu 7% faţă de luna martie a acestui an, dar în creştere faţă de luna aprilie a anului trecut, când doar 675 de unităţi erau scoase la închiriere. Ofertă variată există şi pe segmentul închirierilor de garsoniere. 720 de noi unităţi au apărut pe piaţă în luna anterioară, cu 71 mai puţine comparativ cu luna martie, dar în creştere considerabilă faţă de aprilie 2011, cu aproximativ 21%.

Piaţa închirierilor este completată de apartamentele de 3 camere, oferta menţinându-se în acest caz în jurul aceloraşi valori pe interval de un an (346 de noi unităţi apărute în aprilie 2012, faţă de 340 în aprilie 2012), dar în scădere de la 418 câte erau înregistrate în martie anul acesta. Oferta cea mai redusă rămâne pe segmentul apartamentelor de 4 camere, unde în luna abia încheiată consemnăm 88 de unităţi, menţinând însă ritmul de creştere faţă de luna aprilie a anului trecut, când pe piaţă apăreau 76 de noi unităţi scoase la închiriere.

Ne puteți urmări și pe Google News