DRIVE-TEST: Mazda MX-5, două decenii de împliniri măreţe

DRIVE-TEST: Mazda MX-5, două decenii de împliniri măreţe

Ediţia limitată Mazda MX-5, care celebrează 20 de ani de prezenţă continuă în Europa a modelului japonez, arată de ce micul autoturism este cel mai bine vândut roadster din toate timpurile.

Are numai o sută şi ceva de cai-putere, doar două locuri, un portbagaj în care intră cel mult două genţi de voiaj, un soft-top din pânză care parcă se cere vandalizat şi o siglă aproape obscură în România. Este Mazda MX-5 – întâmplător ediţia aniversară şi limitată (la 2.000 de bucăţi) – o maşină decapotabilă aproape fără cusur, pe care orice şofer ar trebui să o conducă măcar o dată în viaţă.

Mazda celebrează 20 de ani de prezenţă continuă în Europa a celui mai bine vândut roadster din toate timpurile (870.000 de unităţi, în iunie 2010) printr-o versiune specială – "20th Aniversary" – croită pentru cei care adoră să piloteze sub cerul liber.

Şasiul impecabil echilibrat, configuraţia motor faţă-tracţiune spate şi direcţia ultra sensibilă te îndeamnă şi îţi permit să conduci cu aplomb, dar totuşi perfect relaxat. Bazată pe versiunea cu facelift a celei de a treia generaţii Mazda MX-5, ediţia limitată e animată de motorul pe benzină de 1.8 litri (126 CP). Mazda a evitat utilizarea hard-top-ului pentru seria aniversară, în acord cu principiul care spune că un "roadster ade vă rat" are întotdeauna plafon textil.

MX-5-urile aniversare sunt de corate cu un pachet cromat, care împodobeşte grila, mânerele şifarurile. Imagineasăr bătorească este completată de farurile de ceaţă cu aspect sidefat, jantele de 17 inchi din aluminiu şi de logo-ul care face trimitere la cele două decenii de prezenţă a roadsterului în Europa.

INFORMAŢII ESENŢIALE

Mazda MX-5 1.8 - 126 CP "20th Aniversary"

  • Lungime/lăţime/înălţime: 4,02/1,72/1,24 metri
  • Motor: benzină, 1.798 cmc, 126 CP, 167 Nm, Euro 4
  • Transmisie: 2x4 (spate), 5+1 M
  • Performanţe: 9,9 sec (0-100 km/h), 194 km/h (vit. max.)
  • Consum urban/extraurban/mixt: 9,5 / 5,5 / 7 l/100 km
  • Emisii CO2: 167 g/km
  • Siguranţă: 4 stele Euro NCAP (2002)
  • Dotări (selecţie): airbaguri (şofer, pasager, laterale), ABS, DSC, TSC, climatizare, radio-CD (MP3/AUX, şase boxe), geamuri şi oglinzi cu acţionare electrică, închidere centralizată, jante din aliaj de 17 inchi, proiectoare ceaţă.
  • Preţ cu TVA: 21.790 de euro
  • Preţ minim gamă cu TVA: 19.090 de euro

Fotografii: Mazda

Ne puteți urmări și pe Google News