Preşedintele Giorgio Napolitano trebuie să decidă dacă Italia va organiza alegeri legislative sau va reforma mai întâi legea electorală.
Căderea guvernului Prodi, care a eşuat joi seara în încercarea de a obţine votul de încredere al Senatului italian, a declanşat vârtejul negocierilor şi al presiunilor politice. Partidele de centrudreapta din coaliţia lui Silvio Berlusconi insistă pentru alegeri anticipate, încercând să profite de avantajul indicat de sondajele de opinie; de cealaltă parte, formaţiunile de centru-stânga care au susţinut cabinetul Prodi ar dori un guvern interimar însărcinat cu modificarea legii electorale.
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a demarat ieri consultări cu liderii politici pentru ieşirea din criza politică ce a cuprins Italia după demisia premierului Romano Prodi ca urmare a votului de blam din Senat. Sărbătoare în tabăra dreptei
Joi seara, anunţarea rezultatelor în Camera Superioară a Parlamentului de la Roma a fost întâmpinată cu aplauze şi strigăte de bucurie de către senatorii de dreapta. După dezbateri furtunoase, soldate cu leşinul unuia dintre senatori şi ieşirea din sală a lui Prodi, rezultatul votului a generat o adevărată sărbătoare în rândul opoziţiei. În timp ce senatorii, care aveau pregătite sticle de şampanie pentru momentul îndelung aşteptat, au sărbătorit pe loc în Senat, susţinătorii dreptei au celebrat răsturnarea guvernului în stradă, cu steaguri şi petreceri organizate ad-hoc.
„Vom merge direct la alegeri. Este o mare bucurie“, a declarat Gianfranco Fini, liderul conservatorilor din Alianţa Naţională. Şi liderul coaliţiei de dreapta, Silvio Berlusconi, a pledat pentru organizarea de alegeri anticipate. Decizia finală aparţie însă preşedintelui Napolitano, care a fixat ca termen final pentru consultări ziua de marţi, 29 ianuarie. Anterior votului din Senat, Napolitano a semnalat că ar prefera definitivarea unei reforme electorale care să asigure stabilitatea guvernului, înainte de a accepta organizarea scrutinului anticipat. CE URMEAZĂ
Anticipate sau reformă electorală? Preşedintele Giorgio Napolitano este cel care va decide dacă va convoca alegeri anticipate sau va opta pentru formarea unui guvern interimar care să aibă ca mandat introducerea unei noi legi electorale. Stânga, analiştii politici de la Roma şi Napolitano însuşi consideră că ultima dintre variante este cea mai indicată pentru că actualul sistem electoral generează instabilitate, favorizând partidele mici, care pot accede în parlament şi pot decide soarta guvernelor chiar şi cu un număr infim de voturi.
Aşa cum au cerut încă de ieri seară, partidele de drepta în frunte cu Silvio Berlusconi, care speră să redevină premier, vor organizarea cât mai rapidă a anticipatelor, fără a mai aştepta reforma electorală pentru a putea profita de avatajul de 10% din sondaje.