DRAMĂ ÎN RINGUL DE BOX. Antrenorul Doru Iftime a murit sub ochii campioanei sale
- Sergiu Rusu
- 21 septembrie 2012, 13:00
Cei doi se pregăteau pentru Europenele de tineret. Pe antrenor începuse să-l înţepe inima, dar a vrut să continue. "Mi-a spus, cât mai pot eu, rămâne şi el", a spus, în lacrimi, campioana naţională Lăcrămioara Perijoc.
Lumea sportului sucevean este în doliu, după ce singurul antrenor de box din judeţ, Doru Iftime, în vârstă de 52 de ani, a murit în urma unui infarct în sala de antrenament, chiar în timpul ce îşi pregătea cea mai bună sportivă pentru Campionatul European de Tineret din Polonia, Lăcrămioara Perijoc, campioana naţională de tineret.
Tragedia s-a petrecut miercuri seară, iar Lăcrămioara Perijoc povesteşte cu lacrimi în ochi ce s-a întâmplat în acea seară. "Îşi dorea foarte mult ca eu să ajung la Campionatul European şi a riscat totul pentru mine, dar, din păcate, nu a mai reuşit să mă vadă acolo. Am început antrenamentele ca de obicei la ora 17.00, iar în a doua parte la a treia repriză de palmare mi-a spus că îi este puţin rău şi-l înţeapă în piept ca de obicei, în ultimele trei săptămâni. Urma să facă nişte analize şi să se opereze dar a zis că până nu mă vede pe mine la Europene şi nu vom face rost de bani pentru a ajunge acolo nu se va ocupa de sănătatea sa. Eu i-am spus să nu mai facem, dar a zis că trebuie să continuăm cât pot şi eu. După ce am terminat s-a dus la aparatul de forţă multifuncţional şi a făcut câteva repetări. A început să respire greu şi deja intrase în criză iar eu am sunat la Salvare. I-am luat pulsul şi l-am stropit cu apă, iar în 5 minute a venit salvarea", e încă în stare de şoc sportiva.
Valerică Gherasim, directorul Clubului Sportiv Municipal Suceava, a fost un apropiat al antrenorului Iftime pe care îl cunoştea de 37 de ani. "Durerea este mare pentru că acum, când şi-a împlinit visul de a scoate o campioană, nu a putut să se bucure prea mult de rezultatele astea", a declarat Valerică Gherasim.