Dragoste pe "ne-ve" în spatele gratiilor: "Vorbitor"
- Ruxandra Grecu
- 14 decembrie 2011, 23:45
HBO difuzează în această seară, de la ora 20.00, un documentar regizat de Radu Muntean şi Alexandru Baciu, care spune poveştile de dragoste "oarbă" născute între deţinuţi.
Deţinuţii care sunt protagoniştii documentarului "Vorbitor" nu pot vorbi neapărat de dragoste la prima vedere. Idilele lor nu pot fi descrise prin "s-au văzut, s-au plăcut". Nu neapărat. Câteodată, în timpul documentarului, ai impresia că sistemul de penitenciare din România funcţionează ca o agenţie matrimonială: deţinuţii încep să-şi scrie scrisori din cauza singurătăţii, dar şi pentru că au nevoie să îşi umple mintea cu ceva până la eliberare. Majoritatea sunt închişi pentru omor - nu toţi îşi declară faptele în faţa camerelor de luat vederi - aşa că acest "detaliu", care poate i-ar împiedica să aibă o relaţie cu cineva din afara închisorii, chiar facilitează câteodată închegarea unei relaţii, pe baza experienţei comune. Se judecă pentru a se vedea "Firul roşu" al documentarului, povestea care le leagă pe toate celelalte, este cea dintre Adi şi Ana, deţinuţi la penitenciare diferite. El i-a văzut poza la un coleg de cameră şi a insistat să-i scrie, pentru a o cunoaşte mai bine. Aşa s-a înfiripat o poveste de dragoste, aproape adolescentină după cum o citeşti pe feţele celor doi protagonişti, care se luminează instantaneu când vorbesc unul despre celălalt. Şi-au scris "scrisori de cinci-şase metri". Ea i-a pregătit de Crăciun o felicitare "cât două paturi", cu imaginea Fecioarei Maria cu Iisus şi cu doi îngeraşi (imagine preluată drept afiş al filmului). Soarta pare să le fie potrivnică, însă, pentru că nu se pot căsători şi, implicit, avea vizite conjugale, din cauza depărtării geografice. Dar, aşa cum e zicala "Dacă vrei, poţi!", Adi şi Ana au găsit o soluţie: acţiunea în instanţă. Cei doi se dau în judecată, pentru că aşa se pot vedea timp de câteva clipe în instanţă. Motivele pentru procese: ea îl acuză pe el că i-a furat mobila din casă şi tot aşa. Însă în ultima vreme, când judecătoarea şi-a dat seama de "şmecherie", acţiunile în instanţă nu le-au mai fost admise. Dragostea la închisoare, în cazul lor, e ceva în care-şi investesc toată încrederea şi speranţele pentru un viitor bun "afară". Prin Adi şi Ana s-au cunoscut şi colegii lor de celulă. Dar colegul lui Adi spune că a luat multe ţepe în ceea ce priveşte partenerele de corespondenţă. "Am crezut că-l văd pe Shrek în faţă", spune el despre prima fată cu care a corespondat. Bărbatul este marcat de un pesimism feroce, iar relaţia pe care o are cu colega Anei e mai degrabă o sursă de griji, mai ales că aceasta este căsătorită. Pentru el, depărtarea nu e o sursă de fantezie a unei vieţi perfecte, ci ceva atât de fragil şi intangibil, încât îi este frică să creadă. Iar eliberarea partenerei din amorul "de puşcărie" e o sursă mare de anxietate, rezolvată întrucâtva de căsnicie. Umor à la "Mititica" Radu Muntean şi Alexandru Baciu dau de un filon adânc de umor, care pare de-a dreptul exotic pentru publicul HBO România, ceva de neînchipuit, cu replici precum "Sunt botanistă: Pun botul la orice", "Nu contează că e amărăşteancă" sau "Las-că vă liberaţi voi, şi-atuncea să vezi probleme! Acuma sunteţi aici, la puşcărie, totu-i perfect!". Aceste replici provoacă râsul, de care te simţi câteodată vinovat, pentru că îţi dai seama că există o latură mai întunecată a acestor oameni decât aceea de "adoÂlescenţi îndrăgostiţi". Ei sunt cei care la primul contact nu se întreabă despre hobby-uri sau meserii, ci despre "fapta" care i-a adus la închisoare şi timpul până la "liberare". Foarte puţini dintre cei intervievaţi pentru documentar povestesc de ce sunt închişi de fapt. Eva, care a fost curtată de Mihai după ce acesta a văzut-o la reality-show-ul "FruÂmuseţe pe muchie de cuţit", menÂţionează cu o aparentă deÂtaşare că şi-a ucis mama. În această latură întunecată a iubirilor din închisoare îşi mai găsesc totuşi locul declaraţii de dragoste precum "Te iubesc foarte mult. Eşti viaţa mea!" sau "Sufletele noastre rezonează profund", care au veridicitate datorită privirii celor care le rostesc. Iar unul dintre deţinuţi are parte de o revelaţie: "Dacă preţuiam dragostea şi afară, cum o preţuiesc aicea...".
PARCURS Filmat în nouă penitenciare din ţară
Documentarul a fost filmat în nouă închisori din ţară: Penitenciarul Bacău, Penitenciarul Colibaşi, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Târgşor, Penitenciarul Târgu Jiu, Penitenciarul Tulcea, Penitenciarul Galaţi şi Penitenciarul Giurgiu. "Fără pretenţia de a fi descoperit răspunsul, «Vorbitor» încearcă să pună o întrebare: cum e posibil ca doi oameni care nu s-au văzut vreodată să-şi poată scrie într-o scrisoare: «Te iubesc foarte mult. Eşti viaţa mea!». Intenţia noastră nu a fost să-i judecăm pe cei care apar în film, ci să vorbim cu oameni care nu mai au nimic de pierdut şi pentru care dragostea sau simpla certitudine că cineva se gândeşte la ei reprezintă poate singura speranţă într-un viitor mai bun", spun regizorii Radu Muntean şi Alexandru Baciu.