Două scene s-au prăbuşit, din cauza furtunii, la un festival de muzică din Belgia | VIDEO

Două scene s-au prăbuşit, din cauza furtunii, la un festival de muzică din Belgia | VIDEO

Cinci oameni au murit, aseară, la un festival de muzică din Belgia, după ce două scene s-au prăbuşit din cauza unei furtuni, relatează BBC.

Premierul belgian Yves Leterme a transmis condoleanţe familiilor victimelor. Organizatorii au decis să anuleze continuarea evenimentului, care urma să se desfăşoare până mâine. "În timpul nopţii, al cincilea tânăr rănit după prăbuşirea scenei la concert a murit la spital. Cred că oragnizatorii festivalului Pukkelpop au luat cu mult curaj decizia de a opri desfăşurarea acestuia", a spus primarul Hilde Claes, citat de cotidianul "De Standaard". Înregistrările video de la festivalul Pukkelpop din Belgia, organizat la circa 65 de kilometri de Bruxelles, arată scenele care se prăbuşesc şi oamenii care încearcă să scape. În jur de 60.000 de tineri participau la acest eveniment, unul dintre cele mai importante festivaluri în aer liber din Europa. 40 de răniţi Primarul oraşului  Hasselt, unde se organizează festivalul, a declarat că 40 de persoane au fost rănite. Imaginile arată cum oamenii se ţineau unii de alţii pentru a putea face faţă vântului puternic şi ploii. Scenele şi toate echipamentele electrice erau la pământ. Presa belgiană a relatat că din cauza furtunii puternice copacii au fost smulşi din rădăcină şi au căzut peste scena care s-a prăbuşit. Furtuna a cuprins întreaga Belgie aseară, cerul înnegrindu-se brusc, au povestit martorii.  Cinci oameni au murit, săptămâna trecută, la un festival din statul american Indiana, după ce o scenă s-a prăbuşit din cauza vântului puternic.

<iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/MrGdkT0xfZo" height="390" width="640"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News