Ideea i-a venit Lisei, după o vizită în România. "Copiii aceia (n.r. din orfelinate) trăiesc fără încălzire, iar iernile sunt grele. Sunt mulţi cu răni infectate, iar la 50 de copii sunt doar două asistente, şi acelea plătite cu 60 de dolari pe lună", spune Lisa, într-un interviu acordat publicaţiei britanice.

Fundaţia celor două se numeşte Mothers4children (în traducere, "Mame pentru copii") şi strânge donaţii pentru copiii din orfelinatele româneşti.

"Fiecare penny merge la cei care au nevoie, iar şi o sumă mică poate face diferenţa. De exemplu, foarte mulţi copii din România suferă de hidrocefalie, o afecţiune foarte dureroasă. Dar o operaţie de 300 (340 de euro) de lire o poate vindeca" – Lisa Barbuscia, fotomodel american

Yasmin Le Bon este un fotomodel în vârstă de 45 de ani, născută din tată iranian şi mamă britanică. De-a lungul carierei, a apărut pe coperţile unor reviste celebre ca Elle, Vogue, Cosmopolitan, Marie Claire sau Harper's Bazaar. Ea este soţia lui Simon Le Bon, solistul formaţiei Duran Duran. A surprins lumea modei în 2001, când prezenta colecţia de bikini Marks & Spencer, deşi avea 37 de ani şi născuse deja trei copii.

Lisa Barbuscia, născută din tată cu origini italiene şi mamă portoricană, este un fotomodel american în vârstă de 38 de ani. Lisa B este cunoscută mai ales ca solistă, dar a avut şi câteva roluri secundare în filme ca Bridget Jones's Diary, Highlander: Endgame şi Almost Heroes.