Două fenomene extreme în aceeași zi. Caniculă și furtuni violente în mare parte din țară. Alertă ANM
- Maria Dima
- 19 iulie 2026, 11:57
Vremea. Sursa foto: AI
România se confruntă duminică cu două fenomene meteo extreme. În timp ce în 16 județe și în București temperaturile vor urca până la 37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat, mare parte din țară se află sub avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea severă va continua și în cursul nopții, iar luni sunt în vigoare noi avertizări de caniculă și instabilitate atmosferică.
Caniculă în 16 județe și în București
O avertizarecod galben este valabilă de duminică, ora 10:00, până luni, la aceeași oră, pentru Banat, sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, sudul și local centrul Moldovei, precum și sud-vestul Dobrogei.
Meteorologii anunță caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, iar minimele nocturne se vor situa, în general, între 20 și 22 de grade.
ANM precizează că vremea va rămâne călduroasă și în regiunile vestice și estice, unde, pe alocuri, disconfortul termic va fi accentuat.
Cod galben de furtuni în cea mai mare parte a țării
Tot de duminică, între orele 10:00 și 22:00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică pentru zonele montane, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, Moldova și Oltenia.
Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h, iar izolat de peste 80 km/h. De asemenea, sunt posibile căderi de grindină cu diametrul cuprins între 1 și 4 centimetri.
În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 15-30 l/mp, iar izolat vor depăși 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică sunt posibile și în restul țării, pe arii restrânse.
Cod portocaliu de vijelii puternice și grindină
ANM a emis și un cod portocaliu, valabil duminică între orele 13:00 și 20:00, pentru jumătatea de nord a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, precum și pentru Carpații Orientali și Meridionali.
În aceste zone sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h, ploi torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii și posibil mari, între 2 și 5 centimetri.
Cantitățile de apă vor ajunge la 25-40 l/mp, iar local pot depăși 50-60 l/mp.

Sursa foto: Anm
Furtunile continuă în noaptea de duminică spre luni
O nouă avertizare cod galben intră în vigoare duminică seară, la ora 22:00, și este valabilă până luni, la ora 10:00.
Vor fi afectate Maramureșul, Crișana, Banatul, vestul și nordul Transilvaniei și nord-vestul Olteniei.
Meteorologii prognozează intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină de 1-3 centimetri. În intervale scurte se vor acumula 15-20 l/mp, iar izolat peste 30 l/mp.
Și în restul țării sunt posibile manifestări locale de instabilitate atmosferică.
Canicula persistă și luni
ANM a emis o nouă avertizare cod galben de caniculă pentru intervalul 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 10:00.
Vizate sunt sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și sud-vestul Dobrogei.
În aceste regiuni, temperaturile maxime vor ajunge la 34-35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși din nou pragul critic de 80 de unități. Minimele nocturne vor fi, în general, între 19 și 20 de grade, ceea ce înseamnă o nouă noapte tropicală.
Luni revin ploile torențiale și vijeliile
Instabilitatea atmosferică va continua și luni, între orele 10:00 și 22:00, când cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, nordul, centrul și estul Munteniei, precum și Carpații Orientali și Meridionali se vor afla sub cod galben.
ANM anunță perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, și grindină de 1-4 centimetri. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 20-30 l/mp, iar pe alocuri acestea pot depăși 40-50 l/mp.