Două avioane ce urmau să aterizeze la Timişoara au fost redirecţionate
- Adam Popescu
- 13 septembrie 2010, 09:39
La nici o săptămână de când o aeronavă Wizz Air care venea din Spania a aterizat forţat la Budapesta, azi noapte s-a întâmplat acelaşi lucru, astfel că timişorenii s-au trezit pe pământ unguresc, în loc să ajungă acasă.
Cursa Wizz Air care venea la Timişoara de la Valencia a ajuns pe aeroportul Ferihegy din capitala maghiară deoarece ceaţa densă a făcut imposibilă aterizarea la Timişoara.
Potrivit reprezentanţilor Wizz Air, este vorba de 145 de pasageri care au decolat din oraşul spaniol la ora locală 22:47 şi care aşteaptă în Budapesta, încă de la ora 2:30, când au aterizat, să fie transportaţi la destinaţie, adică la Timişoara.
“Se caută soluţii. Zborul Wizz Air Valencia - Timişoara din cursul nopţii de 12 spre 13 septembrie a decolat la timp de la Valencia. Din cauza ceţii dense de la Timişoara aeronava nu a putut ateriza şi a fost redirecţionată spre Budapesta, unde a aterizat la ora 2:44, ora României (fără întârziere). Echipa Wizz Air depune eforturi pentru a găsi o soluţie de transport a pasagerilor la destinaţie cât mai repede”, a declarat Daniel Amzăr, PR-ul companiei.
Amzăr a mai spus că pasagerii au primit vauchere pentru apă şi mâncare, în această dimineaţă. Aeroport închis de ceaţă Niciun avion nu a aterizat sau decolat de pe Aeroportul Traian Vuia din Timişoara luni dimineaţa, începând de azi-noapte. La ora 8:20, cursa internă Bucureşti – Timişoara operată de Tarom de pe Otopeni a aterizat până la urmă la Sibiu.
Alte aeronave ale companiei Carpatair, care ar fi venit de la Constanţa, Lvov, Cernăuţi, Sibiu – Suceava, Odeessa, Chişinău, Craiova, Bacău, Cluj, Otopeni, Iaşi au fost ţinute la sol, pe aeroporturile de destinaţie, până la îmbunătăţirea condiţiilor meteo.
Toate acestea trebuiau să plece mai departe, spre Bari, Stuttgart, Atena, Dusseldorf, Florenţa, Veneţia, Roma, Bergamo, Verona, Munchen, Ancona, între orele 9:50 – 10:05.