Dosarul lui Dan Voiculescu ar putea fi mutat în Germania, la cererea verișoarei sale. "Este o intimidare a presei libere"
- Ionel Stoica
- 7 februarie 2014, 17:10
Paraschiva Silaghi, verişoara lui Dan Voiculescu, vrea ca procesul în care preşedintele fondator al PC îi cere daune morale de 136.000 de euro să fie mutat în Germania.
Femeia spune că procesul durează deja de aproape patru ani, iar Voiculescu continuă să tergiverseze procesul.
Un proces pe care, în mod normal ar trebui să şi-l dorească finalizat. Paraschiva Silaghi spune că singurul scop al acestuia este de a o şicana.
„Sunt hotărâtă să îl mut în Germania pentru faptul că domnul Voiculescu cere instanței să intervină la diferite emisiuni ca să facă rost de aceste dovezi și consider că asta este o intimidare a presei libere”, susține Paraschiva Silaghi, citată de postul B1 TV.
Dan Voiculescu îi cere verişoarei sale daune morale pentru că a depus mărturie împotriva lui. Procesul a început în 2011, iar acum Paraschiva Silaghi vrea să fie mutat în Germania.
Femeia a spus în faţa instanţei că se simte hărţuită de Voiculescu. Fostul senator a fost deranjat de mai multe declaraţii ale verişoarei sale, printre care şi cea în care l-a comparat cu personaje din vremea lui Hitler. ICCJ: A fost colaborator al Securităţii
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea cu numele de cod "Felix" şi "Mircea".
În plus, magistraţii Curţii de Apel au decis în septembrie anul trecut condamnarea lui Voiculescu la 5 ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi civile în dosarul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare, pentru spălare de bani şi prejudicierea statului cu 60 milioane euro.