DOSARUL HIDROELECTRICA. Codruţ Sereş află astăzi ce se întâmplă cu procesul său. Acuzația de subminarea economiei a fost dezincriminată
- Ionel Stoica
- 19 februarie 2014, 09:35
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție vor decide astăzi reîncadrarea infracțiunii de subminare a economiei naționale - pentru care era acuzat fostul ministru Codruț Sereș - întrucât această infracțiune a fost eliminată din noul Cod penal. Codruț Sereș ar putea fi acuzat, potrivit noului Cod penal, de „complicitate la abuz în serviciu”.
Pentru abuz în serviciu pedeapsa maximă este de șapte ani închisoare, dar când prejudiciul este foarte mare se adaugă un spor, astfel încât, în cazul lui Codruț Sereș, pedeapsa poate ajunge la zece ani și jumătate închisoare cu executare. Pentru subminarea economiei naționale, în vechiul cod penal pedeapsa maximă era de 25 de ani închisoare sau chiar închisoare pe viață, dacă prejudiciul era deosebit de mare.
- DOSARUL HIDROELECTRICA. Codruţ Sereş află pe 19 februarie ce se întâmplă cu procesul său.Subminarea economiei a fost dezincriminată!
Acuzaţiile DIICOT
Fostul ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un nou dosar, în care este acuzat că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari.
În acest dosar procurorii i-au mai deferit justiţiei pe cei care făceau parte din conducerea Hidroelectrica, respectiv pe Eugen Pena, fost director general, Victoria Geormăneanu, fost director economic, George Lavinius Asan, director furnizare, Nicolae Opriş, fost şef Serviciu Marketing - Furnizare, Traian Oprea, director general, Georgeta Iosif, director economic.
Codamnarea din "Trădare şi spionaj"
Anul trecut, fostul ministru a fost condamnat de completul de trei judecători ai Curţii Supreme. Fostul ministru al Economiei şi Comerţului a primit cinci ani de închisoare pentru aderare la un grup infracţional şi şase ani de închisoare pentru trădare prin transmitere de secrete. Judecătorii au comasat pedepsele şi au dispus ca Sereş să o execute pe cea mai grea, de şase ani de închisoare.
- DOSARUL PRIVATIZĂRILOR STRATEGICE. Codruţ Sereş: 6 ani pentru trădare! Zsolt Nagy: 5 ani! Stamen Stanchev: 11 ani pentru spionaj! Sentinţe fără precedent!