Dorin Goian: "E sinucidere pentru Steaua să joace la egal"

Dorin Goian: "E sinucidere pentru Steaua să joace la egal"

Dorin Goian a simţit pe propria-i piele, luni seară, forţa ofensivă a formaţiei italiene Napoli şi le-a transmis un avertisment foştilor săi colegi din Ghencea.

Steaua a încheiat luni seară cel mai slab sezon intern din istoria modernă a clubului, cu o victorie seacă: 3-0 cu "U" Cluj. Golurile au fost marcate de Martinovici, Bilaşco şi B. Stancu. În Liga I, "roş-albaştrii" sunt pe locul şapte, la zece puncte în spatele liderului Oţelul Galaţi.

Colac peste pupăză, căpitanul Cristi Tănase s-a accidentat şi are şanse minime să se refacă pentru ultimul şi cel mai important meci al anului: deplasarea de la Napoli, unde pe 15 decembrie se pune în joc calificarea în primăvara europeană.

"Vor folosi echipa de bază"

Napoli a învins-o, tot luni seară, pe Palermo cu 1-0, graţie unui gol marcat în minutul 95 de Maggio. În mandatul antrenorului Walter Mazzari, Napoli a marcat 29 de goluri în ultimele 15 minute ale partidelor! Fostul stelist Dorin Goian a fost integralist pe "San Paolo".

"Nu m-a căutat nimeni de la Steaua, dar n-am ce sfaturi să le dau. Marius Lăcătuş e un antrenor foarte bun şi ştie să facă analize video corecte! Mijlocul şi atacul lor sunt foarte bune. Tripleta Cavani-Lavezzi-Hamsik joacă extraordinar. Lavezzi a ieşit accidentat şi, la cum l-am văzut că şchiopăta după meci, nu ştiu dacă se reface. Dar defensiva suferă. Steaua nu trebuie să vină la egal, asta ar fi sinucidere curată. Napoli pune o presiune fantastică", ne-a declarat ieri "Goe".

Longilinul fundaş crede că napoletanii nu-şi vor menaja titularii. "La meciul acesta vor juca sigur cu echipa-tip. Nici eu nu înţeleg de ce echipele din Italia nu folosesc toţi titularii în Liga Europa. Munceşti un an să ajungi acolo... Însă Napoli e ultima echipă din Italia care poate continua în Liga Europa. Şi pentru ea este un meci capital", a adăugat Goian.

Internaţionalul român a povestit cum se manifestă fanii napoletani: "Fanii lor sunt întradevăr nebuni după echipă, dar e un meci european şi nu cred că vor fi violenţe. Conducerea va cere sporirea numărului oamenilor de ordine".

29 de goluri a marcat Napoli, în mandatul lui Walter Mazzari, în ultimul sfert de oră al partidelor. În Ghencea, napoletanii au marcat în minutul 98!

Ne puteți urmări și pe Google News