Și, culmea, este o firmă chiar din SUA! Simbolul smartphone-urilor, Apple, a ajuns pe lista neagră a liderului de la Casa Albă. De data aceasta, Trump pare a transmite un mesaj care sună a ultimatum.

Cel mai puternic om al planetei se declară dezamăgit de atitudinea companiei Apple, care refuză să deblocheze telefoanele folosite de infractori, categorie în care îi include pe criminali, traficanți de droguri și mai ales teroriști.

Iată ce a scris Donald Trump pe Twitter: „Noi am ajutat Apple tot timpul, în chestiuni de comerț și altele, și totuși ei refuză să deblocheze telefoanele folosite de criminali, traficanți de droguri și alte elemente criminale violente. Trebuie să iasă în față și să ajute măreața noastră Americă! Acum!”.

Nu e pentru prima dată când liderul de la Casa Albă lansează un astfel de apel către producătorii telefoanelor Iphone, însă până acum rugămințile sale au rămas fără răspuns pozitiv din partea Apple.

Te-ar putea interesa și: