Tot în Grupa a 7-a, a României, Austria a debutat fulminant în campania de calificare pentru Mondialul din 2010, învingând Franţa, la Viena, cu scorul de 3-1.
Trupa bătrânului Karel Bruckner, aflat la debutul într-un meci oficial pe banca austriecilor, a jucat excelent, căpitanul Andreas Ivanschitz fiind motorul echipei, cu două pase de gol şi o reuşită. Ultima victorie a Austriei în faţa Franţei fusese înregistrată în urmă cu 38 de ani, într-un amical.
În cel de-al treilea meci din Grupa a 7-a, Serbia s-a chinuit pe „Maracana“ din Belgrad cu „pescarii“ din Insulele Feroe, adversarii de miercuri ai tricolorilor, pe care i-a învins, greu, scor 2-0. Plavii au avut nevoie de un autogol pentru a deschide scorul, autor Jon Roi Jacobsen, în minutul 31. Al doilea dol a fost reuşit de Zigici, cu două minute înainte de final. Eliminat în minutul 84 al jocului de la Belgrad, fundaşul Jonas Tor Naes nu va juca împotriva României. INCONŞTIENŢĂ A văzut alt meci: „Băieţii s-au mişcat bine
„O echipă în derivă, fără idei“, a scris ieri presa franceză despre naţionala „cocoşilor“ după meciul de la Viena. Rămas în funcţie după catastrofa de la Euro 2008, selecţionerul Raymond Domenech şi-a trecut în palmares o nouă înfrângere ruşinoasă, zilele sale pe banca tehnică a Franţei fiind numărate. „Băieţii au vrut, s-au mişcat bine, dar atunci când iei două goluri din faze fixe înseamnă că ceva nu e în regulă“, a spus, la final, Domenech. Miercuri, la Paris, Franţa şi Serbia se întâlnesc într-un meci capital pentru viitorul lui Raymond Domenech. În cazul unui nou eşec, acesta va fi dat afară.