Doi foşti prefecţi şi un senator îşi dispută şefia judeţului Neamţ
- Adam Popescu
- 26 mai 2008, 13:11
Competiţia pentru pentru şefia Consiliului Judeţean Neamţ este foarte animată. Zece persoane candidează, dar şanse reale au doar trei: deputatul Ioan Munteanu (PSD), deputatul Vasile Pruteanu (PD-L) şi senatorul Şerban Strătilă (PNL).
Câştigătorul va administra 105 milioane de lei, bugetul judeţului pentru 2008. Cei tei au şanse egale, însă Munteanu are un mic avantaj de popularitate. Fost viceprimar al oraşului Piatra Neamţ, consilier în Ministerul Administraţiei şi prefect al judeţului, Munteanu a fost foarte activ ca parlamentar.
Un alt atu al său poate fi şi prestaţia din Parlament. Institutul de Politici Publice l-a catalogat, într-o statistică, printre cei mai activi deputaţi din ţară în 2006 şi 2007. Munteanu a promovat 65 iniţiative legislative, a susţinut 62 declaraţii politice, a facut 121 interpelări şi 229 intervenţii în plenul Parlamentului. Deşi la alegerile pentru preşedintele CJ va conta omul şi nu formaţiunea politică, este de văzut dacă electoratul nemţean rămîne fidel PSD, organizaţia fiind în 2004 a treia ca număr de membri din ţară. De altfel, la scrutinul trecut PSD a obţinut şefia CJ Neamţ şi a avut primari în 58 din cele 81 de localităţi ale judeţului.
Pruteanu şi Strătilă, concurenţi cu greutate
Deputatul Vasile Pruteanu este oarecum surpriza pregătită de democraţi liberali pentru alegerile de pe 1 iunie. Asta pentru că favoriţi la nominalizare păreau a fi deputatul Mariu Rogin (fost şef al PD Neamţ) şi Vlad Marcoci, fost preşedinte al Consiliului Judeţean pînă acum o lună şi jumătate, care a „dezertat“ de la PNL la PD-L. Profesorul de istorie Pruteanu are meritul că nu a fost implicat în nici un scandal major, reproşîndu-i-se, mai ales de pesedişti, că a orchestrat din umbră trecerea multor primari la PNL, după ce Alianţa D.A. a cîştigat alegerile prezidenţiale.
De remarcat este că el a fost membru PSD pînă în 2003 şi prefect al judeţului din partea acestei formaţiuni. A fost schimbat fără nici un motiv, iar urmarea a fost trecerea la PNL. Senatorul Şerban Strătilă s-a făcut remarcat în ultima perioadă prin criticile aduse lui Gheorghe Ştefan, preşedintele PD-L Neamţ, după ce acesta a trecut cu o mare parte din organizaţia PNL la partidul condus de Stolojan. Parlamentarul mai are meritul că în calitate de preşedinte al Comisiei de sănătate din Senat s-a implicat în dotarea cu aparatură modernă a spitalelor din Neamţ. Ca argument de campanie Strătilă, mizează şi pe fondurile alocate de Guvern în acest an judeţului, 387 milioane lei, pentru investiţii în drumuri şi alimentări cu apă sau gaz, ajutoare de încălzire şi protecţia socială, infrastructură sanitară, şcoli, agricultură şi subvenţii pentru fermieri.
IOAN MUNTEANU
Vârsta: 59 de ani
Familie: căsătorit, trei copii
Profesie şi studii: inginer agronom, diplomă de management în administraţie publică
Apartenenţă politică: PDSR, ApR, PSD
Avere: două terenuri (1.125 mp), un apartament, o casă de vacanţă, un spaţiu comercial; împrumut bancar de 26.000 euro; venit 53.433 lei Puncte tari: activitate parlamentară, neimplicat în scandaluri politice
Puncte slabe: apartenenţa la PSD, partid în scădere în judeţ
VASILE PRUTEANU
Vârsta: 61 de ani
Familie: căsătorit, doi copii
Profesie şi studii: profesor, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie Iaşi
Apartenenţă politică: PSD, PNL, PDL
Avere: două terenuri agricole (54.000 mp), o casă, un apartament în municipiu,conturi de 847 dolari şi 38.700, venit din indemnizaţia de deputat 42.781
Puncte tari: neimplicat în scandaluri politice, tenace, bun organizator
Puncte slabe: traseist politic
ŞERBAN STRĂTILĂ
Vârstă: 41 de ani
Familie: căsătorit, un copil
Profesie şi studii: inginer, Institutul Politehnic „Gh. Asachi“ Iaşi
Apartenenţă politică: PNL
Avere: un teren (382 mp), o casă, un apartament, conturi de 11.600 de lei şi 239 de dolari; împrumut bancar de 20.000 de euro; venit de 42.781 de lei şi 36.000 de lei dividende
Puncte tari: a atras fonduri mari pentru judeţ
Puncte slabe: experienţă mică în administraţia publică