Doi diplomaţi iranieni, expulzaţi din Marea Britanie

Doi diplomaţi iranieni, expulzaţi din Marea Britanie

Premierul Gordon Brown a anunţat expulzarea a doi diplomaţi iranieni, ca răspuns la decizia Teheranului de a expulza doi diplomaţi britanici din Iran, relatează AFP.

"Iranul a luat luni măsura nejustificată de a expulza doi diplomaţi britanici, invocând acuzaţii care sunt total nefondate", a declarat Brown în Parlament.

"Sunt dezamăgit că am fost puşi într-o astfel de poziţie, dar ne vom continua relaţiile diplomatice. Cerem regimului de la Teheran să respecte drepturile şi libertăţile democratice ale poporului iranian", a mai adăugat acesta.

Multe state occidentale, între care SUA şi Marea Britanie, au criticat alegerile prezidenţiale din 12 iunie. La rândul său, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad le-a cerut să nu se mai amestece în chestiunile interne ale Iranului.

Citiţi şi: Cum au fost fraudate alegerile în Iran

Ne puteți urmări și pe Google News