Marturisirile unui palestinian anchetat in inchisorile secrete din Afganistan.
Dezbracat la pielea goala si cu mainile incatusate, un palestinian si-a petrecut doi ani izolat complet intr-o celula minuscula, intr-una dintre inchisorile secrete ale CIA, relateaza AFP.
Povestea de cosmar a lui Marwan al-Jabour, un palestinian de 30 de ani suspectat de terorism, a ajuns in atentia organizatiei Human Rights Watch (HWR). Nascut in Iordania si crescut in Arabia Saudita, Marwan al-Jabour s-a instalat in 1994 in Pakistan.
Potrivit marturiei sale, inregistrata in luna decembrie si data publicitatii marti de catre HWR, Marwan s-a antrenat intr-o tabara din Afganistan in 1998 si i-a ajutat pe militantii arabi refugiati in Pakistan in 2003.
Pe 9 mai 2004, el a fost arestat la Lahore, in Pakistan. Dupa patru zile de cosmar in mainile agentilor pakistanezi, Marwan a fost dus intr-o casa privata din Islamabad, transformata in inchisoare, si interogat un timp indelungat de catre americani.
"Mutat" in Afganistan O luna mai tarziu, Marwan al-Jabour a fost transferat cu avionul catre o noua inchisoare, administrata exclusiv de americani. Nimeni nu i-a comunicat unde se afla, dar durata zborului, hrana servita, clima si cateva aluzii ale anchetatorilor l-au lasat sa inteleaga ca se afla in Afganistan.
Imediat dupa ce a ajuns, palestinianul a fost dezbracat la piele si plasat intr-o celula de doi metri patrati, fara ferestre, cu lumina aprinsa in permanenta, in care se aflau doar o galeata si doua paturi vechi.
Cu una dintre maini legata de podea, palestinianul a fos supravegheat in permanenta cu doua camere de luat vederi si un microfon, fixate pe pereti. A doua zi dupa incarcerare, garzile i-au ras parul si barba si l-au condus intr-o sala de interogatorii, unde corpul sau a fost filmat in cel mai mic detaliu, procedura care s-a repetat dupa doi ani, inainte de a parasi inchisoarea.
Interogatorii non-stop In inchisoare a avut parte de interogatorii fara sfarsit. Agentii americani, majoritatea pana in 30 de ani, i-au prezentat sute de fotografii, interogandu-l cu privire la activitatile si intalnirile sale. Cand nu se dovedea cooperant, Marwan era legat timp de mai multe ore in pozitii atat de dureroase incat nu mai putea respira sau i se punea muzica din filme de groaza cu volumul la maximum.
Spre deosebire de pakistanezi, americanii nu l-au batut. L-au amenintat insa ca-l vor inchide intr-o cusca de caine, aratandu-i ca unul dintre presupusii organizatori ai atentatelor de la 11 septembrie, Khaled Sheikh Mohammed, a inceput sa vorbeasca dupa ce a petrecut ceva timp intr-o asemenea cusca.
Incetul cu incetul, conditiile s-au imbunatatit. A primit un exemplar din Coran, urmat de o pereche de izmene si de un covoras de rugaciune. La capatul a sase luni epuizante, Marwan a fost dus intr-o celula mai mare, unde putea face dus o data pe saptamana. A trebuit sa astepte 18 luni pana sa vada lumina zilei si sa scape de lanturile prinse de picioare.
In ciuda implorarilor, palestinianul nu a primit permisiunea de a trimite vreun mesaj nevestei si copiilor. Plasat in izolare completa, nu a putut intra in contact decat fugitiv cu alti detinuti. Pe 31 iulie 2006, Marwan a fost transferat intr-o inchisoare din Iordania, fiind eliberat in noiembrie.