Documente secrete despre securitatea nucleară a României, "iremediabil pierdute"

Documente secrete despre securitatea nucleară a României, "iremediabil pierdute"

75 de documente care conţin informaţii clasificate privind securitatea nucleară în România au fost declarate "iremediabil pierdute".

Documentele pierdute sunt "75 de poziţii din Registrul de evidenţă a materialelor secrete de stat din perioada 1974-2002 reprezintă informaţii clasificate care sunt iremediabil pierdute", a anunţat conducerea Sucursalei de Cercetări Nucleare Piteşti (SCN), citată de HotNews.

Printre documentele pierdute s-ar afla propuneri de invenţii, planuri de testare a fabricaţiei diferiţilor combustibili, propuneri de contracte de colaborare şi diverse documentaţii, adaugă publicaţia citată.

Împrejurările în care au dispărut documentele nu au fost stabilite clar. SCN a lansat însă câteva piste. "Împrejurările în care a avut loc eventuala compromitere a informaţiilor secrete de stat pot fi legate de reorganizările institutului, schimbările repetate referitoare la subordonare prin trecerea de la un for superior la altul, schimbarea conducerii, disponibilizările de personal în perioada 1990-2001”. Altfel spus, este posibil ca persoanele disponibilizate să fi luat aceste documente cu ele sau ca foile să se fi pierdut odată cu mutatul documentelor dintr-un loc în altul!

Printre proiectele de invenţie dispărute se numără propunerile pentru "fascicul combustibil nuclear", "sistem de transfer" şi "motor termic".

Potrivit conducerii SCN, aceste documente nu pun însă în pericol "securitatea naţională".

  • Destinatarul final al armelor furate din tren – secret
  • UPDATE: Cazul focoaselor dispărute: mecanicul a oprit garnitura să vândă motorină
  • Patru lăzi cu focoase au fost furate la Giurgiu, dintr-un tren care se îndrepta spre Bulgaria

Ne puteți urmări și pe Google News