Documente necesare la înscrierea la facultate

Documente necesare la înscrierea la facultate

La dosar aveţi nevoie de copii după acte de identitate şi de studii.

Pregătirea şi depunerea do sarului de admitere e o chestiune de câteva ore, pe care e important să o faceţi cu câteva zile înaintea termenului-limită. Astfel, dacă sunteţi întors din drum de la secretariat pentru că vă lipsesc acte, veţi avea timp să le procuraţi şi, dacă este cazul, să le duceţi la notar pentru legalizare.

Diploma de BAC, în original sau copie

La întocmirea dosarului pentru admitere se cer următoarele acte: diploma de Bacalaureat (în original sau copie legalizată; se acceptă şi adeverinţă, în cazul în care liceele nu au eliberat încă diplomele), foaie matricolă (acolo unde admiterea se face pe baza mediilor din liceu), certificat de naştere (copie legalizată), adeverinţă medicală tip, fotografii tip buletin, copie după buletin, certificat de căsătorie în copie legalizată şi chitanţa care demonstrează plata taxei de înscriere.

În cazul în care absolventul de liceu se înscrie la două sau mai multe facultăţi, el va trebui să depună copii după acte însoţite de adeverinţă de la facultatea unde a lăsat documente în original.

Acte speciale la Teologie

Pentru tinerii care dau examen la o facultate cu profil teologic sunt necesare, pe lângă documentele clasice şi acte spe cifice: certificatul de botez şi acordul scris al Arhiepiscopiei sau Episcopiei de care aparţin.

Şi candidaţii de etnie romă care vor să ocupe locurile speciale alocate depun documente în plus: recomandare scrisă din partea unei organizaţii a romilor, copie legalizată a hotărârii judecătoreşti care atestă constituirea legală a organizaţiei, cerere de intenţie.

Consultaţi din timp site-ul instituţiei

Facultăţile, în funcţie de profil, mai pot solicita şi alte documente la dosar. Pentru a şti exact care le sunt cerinţele este indicat să sunaţi la facultatea respectivă sau să consultaţi site-ul acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News