Vă răspunde Radu Braga, fiziolog şi cercetător în neuroştiinţe.
Catrinel, 27 de ani: Am avut o perioadă mai agitată în ultimele trei-patru săptămâni, în care am dormit doar câte patru ore pe noapte. După această perioadă am avut weekendul trecut în care am reuşit să dorm amândouă nopţile. Organismul poate să recupereze perioada de somn pierdută? Ce ţi se poate întâmpla dacă pierzi în mod regulat nopţi de somn? Somnul se poate recupera. Condiţia este să nu fi pierdut toate nopţile timp de câteva luni. După câteva săptămâni de nesomn creierul recuperează deficitul, dacă veţi dormi ulterior minimum şapte ore pe noapte. Dacă sunteţi privată de somn în mod constant, timp de câteva luni, apar modificări semnificative în organism şi puteţi dezvolta boli psihice sau diferite boli cronice, cum sunt cele cardiovasculare.