Vă răspunde MARGARETA STOICA, medic ORL.
Cristian: Am 16 ani. De doi ani, îmi simt nasul puţin înfundat şi am tendinţa de a-mi trage nasul întruna. Sunt operat de două ori de polipi. Care credeţi că este cauza unei astfel de probleme? Vă mulţumesc! Faptul că aţi fost operat de polipi e bine, cel mai probabil aveţi o rinită cronică. Depinde, însă, şi ce fel de rinită aveţi: alergică sau ca reacţie la o medicaţie, ori o rinită hipertrofică. Cornetele nazale pot fi umflate la suprafaţă şi astfel împiedică respiraţia normală şi întreţin secreţiile nazale. De aceea e foarte important de văzut cauza bolii, dacă este alergică sau medicamentoasă. Recomand un control ORL în primul rând, iar în funcţie de rezultatele acestui control se poate recomanda un tratament. Se încearcă şi local administrarea de cortizon sau, uneori, se poate apela la o corecţie cu laser ori o extracţie chirurgicală.