DNA: Reprezentanţii unei firme, trimişi în judecată privind un contract cu compania de apă din Bacău

DNA: Reprezentanţii unei firme, trimişi în judecată privind un contract cu compania de apă din Bacău

Procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui administrator şi un director de firmă din Galaţi pentru trafic de influenţă în legătură cu un contract cu Compania Regională de Apă Bacău.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)  în rechizitoriu s-a reţinut că, în 2012, Compania Regională de Apă Bacău (având ca acţionari persoane juridice, respectiv unităţi administrativ teritoriale de pe raza judeţului) a organizat o licitaţie pentru atribuirea contractului de lucrări "Reabilitarea Staţiei de tratare apă Cărăboaia", în urma căreia a fost desemnată câştigătoare o asociere constituită din firma SC Erg Termrom SA şi o altă societate.

În perioada decembrie 2012-ianuarie 2013, Mihail Daniel Bociar şi Viorel-Adrian Ferendino, în calitate de reprezentanţi ai societăţii, au pretins şi primit de la administratorul celeilalte firme din asocierea câştigătoare a licitaţiei (denunţător în cauză) suma de 10.000 euro, susţinând că au influenţă asupra unor persoane din Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vederea respingerii contestaţiei formulate de un competitor care a pierdut licitaţia.

"După soluţionarea favorabilă a contestaţiei la CNSC, având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, inculpaţii Bociar şi Ferendino au pretins şi primit de la acelaşi denunţător suma de 15.000 euro, pretinzând că au influenţă asupra magistraţilor din CA Bacău, în vederea respingerii plângerii. În ambele situaţii cei doi l-au asigurat pe partenerul lor de asociere că vor contribui şi ei cu aceleaşi sume de bani la influenţarea deciziilor, în situaţiile menţionate", se spune în comunicat.

În aprilie 2013, cei doi inculpaţi i-au spus denunţătorului că decidenţii din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17 milioane lei, pentru semnarea şi derularea contractului.

"Prin urmare, cei doi inculpaţi au solicitat şi primit de denunţător o primă tranşă de 25.000 euro. Începând cu octombrie 2013, inculpaţii i-au cerut partenerului lor de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenţilor din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului. Iniţial, cei doi au pretins suma de 25.000 euro, iar ulterior, în decembrie, suma de 70.000 euro, susţinând că persoane din conducerea companiei au solicitat toată suma stabilită iniţial, înainte de începerea executării lucrărilor şi nu la încasare (decontarea lucrărilor ce urmează a fi efectuate de asociere)", susţin procurorii.

În 16 ianuarie 2014, cei doi au primit de la denunţător sumele de 88.000 lei şi 575 euro, în scopul sus menţionat. Pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracţiuni, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe un număr de 225 acţiuni în valoare de 225.000 lei (echivalentul a 50.000 euro) ale firmei deţinute de  Bociar. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău

Ne puteți urmări și pe Google News