DNA investighează Nokia

DNA investighează Nokia

Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj a demarat cercetările faţă de tranzacţiile din jurul investiţiei de la Jucu.

Direcţia Naţională Anticorupţ ie Serviciul Teritorial Cluj a solicitat ieri Consiliului Judeţean Cluj întreaga documentaţ ie privind investiţia Nokia de la Jucu. „Să ne puneţi la dispoziţie documentaţia aferentă demarării şi continuării negocierilor cu compania finlandeză Nokia, materializate prin încheierea contractului de asociere în participaţiune privind deschiderea fabricii de telefoane mobile din localitatea Jucu, judeţul Cluj, precum şi a concesionării terenului aferent (oferte; scrisoarea de intenţie; corepondenţă; contracte etc.)“, se arată în documentul semnat de procurorul-şef interimar al DNA Cluj, Laura Oprean.

„Ceea ce fac cei de la DNA este contrar intereselor naţionale“

Solicitarea procurorilor DNA legată de investiţia Nokia este neprocedurală, susţin voci avizate în Dreptul Penal, iar lucrarea la care şeful DNA Cluj face referire este înregistrată în registrul de sesizări şi reclamaţii şi nu în cel de Penal. Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat că în acest caz procurorii nu pot solicita copii după acte. „După părerea mea, procurorii pot cere acte doar dacă este începută urmărirea penală. Dacă nu este, atunci cererea este în afara cadrului penal“, a spus Mateuţ.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Nicoară, nu a ezitat să dea replica, subliniind că negocierea cu Nokia s-a făcut într-un cadru perfect legal. „Ceea ce fac cei de la DNA este contrar intereselor naţionale, cele ale judeţului Cluj şi ale Nokia. Mă gândesc acum să opresc discuţiile cu două firme de renume mondial, fiecare vrând să investească în judeţul Cluj câte un miliard de euro. Nu cunosc obiectul anchetei demarate de DNA, dar nu vreau să cred că în spatele sesizării DNA este vorba despre o acţiune pur electorală, care ar putea afecta climatul de afaceri pozitiv dezvoltat în ultimii ani la Cluj“, a declarat Nicoară.

DNA schimbă „subiectul“ anchetei

În replică, DNA a emis ieri după- amiază un comunicat în care neagă existenţa documentului oficial al instituţiei. „Serviciul Teritorial Cluj nu efectuează cercetări în legătură cu negocierea sau încheierea contractului de asociere între Nokia şi Consiliul Judeţean Cluj privind deschiderea unei fabrici de telefoane în Jucu şi nici în legătură cu investiţia efectuată de compania Nokia de la Jucu“, se arată în comunicatul DNA.

Ca să dreagă busuiocul, DNA a mai precizat că investigaţia se referă la mai multe persoane care au cumpărat terenuri în comuna Jucu şi care ar fi fost informate că Nokia va construi în zonă o fabrică de telefoane mobile.

„Utilizarea unor informaţii care nu erau destinate publicităţii putea să aducă beneficiarilor foloase necuvenite prin creşterea valorii terenurilor achiziţionate“, se arată în comunicat. Reprezentanţii companiei finlandeze au refuzat să dea o replică faţă de acţiunea DNA.

Monica Alb, PR Manager Nokia, a precizat că firma nu are niciun comentariu de făcut pe tema anchetei derulate de procurori.

INVESTIŢIE

Pe terenul statului

Terenul de 158 de hectare de la Jucu a fost trecut în 2007 de Guvernul României din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole Cluj în cea a consiliului judeţean. „Noi am dat terenul mai departe la Tetarom, firma care administrează parcurile industriale. Din terenul de 158 de hectare, doar 90 au revenit Nokia pentru construirea fabricii de telefoane mobile“, a precizat preşedintele CJ Cluj. Investiţia Nokia este de 60 de milioane de euro, iar până la sfârşitul anului vor fi angajaţi peste 4.000 de muncitori.

Ne puteți urmări și pe Google News