DNA cere înlocuirea controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru Mircea Cosma. A încercat să-şi transfere averea
- Virgil Burl ă
- 12 aprilie 2014, 11:16
Procurorii DNA Ploieşti cer înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, susţinând că acesta a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar.
Potrivit unui comunicat al DNA, există temeiuri noi care justifică înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Procurorii susţin că această măsură se impune întrucât Mircea Cosma a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile impuse de judecătorii care au dispus controlul judiciar, luând legătura cu fiul său. Președintele Consiliului Județean și-a donat sau înstrăinat bunurile deținute împreună cu soția și fiul său, astfel încât să se sustragă de la sechestrul impus de DNA.
Astfel, procurorii DNA propun anularea unei donații făcută de deputatul Vlad Cosma și anularea actului de partaj voluntar făcut de tatăl său, Mircea Cosma, ambele autentificate pe 20 februarie 2014, ca fiind cauze ilicite.
A luat legătura cu fiul
DNA Ploieşti a dispus, ieri, trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat, de asemenea, sub control judiciar, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a directorului Direcţiei Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, aflat în arest la domiciliu şi acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Răzvan Alexe, cercetat în arest la domiciliu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi dare de mită. Procurorii DNA - Serviciul teritorial Ploieşti au reţinut, în rechizitoriul întocmit în acest dosar, că în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe şi Vlad Alexandru Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate, în fapt, de Răzvan Alexe.
Lucrări publice cu dedicaţie
Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de către cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, şi anume la Mircea Cosma, tatăl parlamentarului social-democrat, care este preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, direcţie care are în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice, astfel încât cele trei societăţi să obţină de la Consiliul Judeţean Prahova trei lucrări de modernizare/întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate. În 11 februarie, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Alături de acesta a fost reţinut şi Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, pentru aceleaşi infracţiuni.
Nu l-au arestat
În 12 februarie, instanţa supremă a judecat şi respins propunerea DNA de arestare preventivă a lui Mircea Cosma, acesta fiind cercetat în libertate, sub control judiciar. În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, instanţa supremă a decis arestul la domiciliu.