dm drogerie markt: stabilitate prin adaptarea la nevoile clienților și angajaților (P)

dm drogerie markt: stabilitate prin adaptarea la nevoile clienților și angajaților (P)

dm drogerie markt, singurul lanț internațional de drogherii prezent pe piața românească a marcat, la 30 septembrie finalul anului financiar. 2020 este un an plin de provocări: pe sectorul de retail se poate observa o schimbare a obiceiurilor de cumpărare prin limitarea timpului petrecut la cumpărături și reducerea frecvenței de vizite în magazine.

În contextul pandemiei proximitatea și siguranța au devenit tot mai importante.

Agilitatea și flexibilitatea dm drogerie markt în adaptarea la nevoile clienților și angajaților în această situație fără precedent au asigurat stabilitatea companiei, astfel că încheierea anului financiar a adus o creștere a cifrei de afaceri cu 5,54 procente față de anul precedent.

Pandemia ne-a făcut să avem mai multă grijă de noi, dar și de ceilalți

Încă de la începutul pandemiei de Coronavirus, dm drogerie markt a acordat o atenție deosebită siguranței echipei, dar și a celor care trec pragul drogheriilor. Compania a luat măsuri speciale precum work from home pentru angajații a căror activitate permite acest lucru, igienizarea și dezinfectarea frecventă a spațiilor și utilizarea măștilor de protecție și a mănușilor de unică folosință în fiecare punct de lucru.

În plus, ultimele câteva luni au arătat că doar împreună, se pot depăși provocări precum pandemia de Covid-19. Prin urmare, compania a recompensat angajații activi în perioada stării de urgență, oferindu-le prime care însumează 325 000 lei. În mediul online, compania dm drogerie markt a lansat un nou îndemn: #avemgrijăunuldecelălalt.

„Trecem printr-un moment extraordinar de dificil. Pandemia a dus la restricții asupra vieții sociale și la măsuri legislative de urgență, toate neprevăzute și cu impact major. A fost un an care ne-a arătat cât de importantă este implicarea fiecăruia dintre noi și mai ales a companiei în acțiuni de responsabilitate socială motiv pentru care am lansat și inițiativa #avemgrijăunuldecelălalt.

Cu toate acestea, datorită angajamentului fiecăruia dintre noi, am stabilit un echilibru între necesitățile organizației și nevoile oamenilor. Considerăm că este de datoria noastră să fim solidari în fața acestor provocări și să recunoaștem eforturile individuale și colective. Mulțumim întregii echipe și partenerilor pentru fidelitate și implicare!”, transmite Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România.

Pentru clienți a fost introdus serviciul de livrare la domiciliu, lucrându-se totodată la pregătirea unui shop online. În timpul stării de urgență, au fost închise temporar 19 filiale, care și-au reluat activitatea începând cu luna mai. Pagina de web a companiei a fost relansată, facilitând accesul clienților la informații privind programul de funcționare al filialelor din apropierea lor, dar și multe alte informații relevante despre companie, servicii și produse dm. Magazinele și-au refăcut stocurile constant, iar clienții au fost încurajați să cumpere cu calm și responsabilitate.

Bilanțul anului financiar 2019-2020

Dacă anul trecut cifra anuală de afaceri era de peste 498 milioane lei, anul acesta ea a ajuns la 525 milioane lei, ceea ce semnifică o creștere de 5.54%. Toate acestea cu ajutorul a 976 angajați și 113 magazine, din care 9 s-au deschis anul acesta la Brăila, București, Balotești, Iași, Oradea, Sibiu, Târgoviște, Târgu Mureș și Timișoara. ”Am continuat politica de expansiune începută în urmă cu câțiva ani, chiar dacă, la nivel mondial ne confruntăm cu o situație atipică, plină de provocări.

Am pus accentul, în principal, pe securitatea și sănătatea echipei dm și pe deschiderea de noi magazine, pentru a ușura și mai mult accesul clienților noștri la produsele pe care le îndrăgesc. Este foarte important pentru noi să respectăm măsurile de siguranță impuse de lege în fiecare magazin, pentru a oferi clienților o experiență de cumpărături sigură și plăcută.

Am introdus și serviciul de livrare la domiciliu, pentru a veni și mai mult în întâmpinarea nevoilor clienților noștri. În perioada următoare, vom continua politica de expansiune, dar vom face demersuri constante și înspre digitalizarea serviciilor pe care le oferim.” afirmă Cristian Crișan, administrator dm drogerie markt România.

Responsabilitate pentru angajați

dm drogerie markt este apreciat ca angajator pentru atenția și oportunitățile de dezvoltare pe care le acordă membrilor echipei. Acestea se adresează tuturor, de la directorii de filiale care deja au absolvit două module din seminarul „Dezvoltarea abilităților de conducere”, până la angajații din filiale, care beneficiază de workshop-uri de consiliere clasică și legată de produs. În plus,  compania își propune să lanseze dm-Lernwelt, o platforma de e-learning, care are ca scop accesul angajaților la diferite tipuri de training-uri și informații. Astfel, cei care lucrează în drogherii vor putea oferi detalii complexe și concrete clienților interesați de produsele comercializate.

Responsabilitate în sortiment

Obiectivul companiei este să încurajeze un stil de viață sănătos și sustenabil, punând la dispoziția clienților cât mai multe produse sănătoase, ecologice și durabile. În ultimii ani microparticulele din plastic au fost înlocuite cu materii prime naturale și regenerabile. Produsele care au ambalaj sau conținut ecologic sunt întotdeauna semnalate pe etichete, la raft și în campanii dedicate.

Din categoria inovațiilor verzi amintim stația de reumplere pentru detergenți, care va fi lansată în 2021. Datorită celor menționate, clienții dm au arătat că au încredere în produsele drogheriei. Drogheriile dm au o gamă de peste 14.000 de produse din categoriile frumusețe și sănătate, bebe și copii, îngrijire casă și foto, la care se adaugă cele pentru animalele de companie, textile, precum și articole sezoniere sau în ediție limitată.

Responsabilitate socială

dm drogerie markt a început demersurile pentru o campanie de responsabilizare socială, în colaborare cu SOS Satele Copiilor. Aceasta se va desfășura în perioada 1 noiembrie-20 decembrie și vine în sprijinul a peste 550 de copii din comunități vulnerabile, precum și a altor 150 de copii fără familie, care cresc în Satele SOS din țară.

Compania va dona câte un leu pentru fiecare produs participant la campanie, semnalizat la raft în drogheriile dm. Programul SOS are ca scop susținerea copiilor până în momentul când aceștia devin adulți responsabili. Pe lângă suma astfel provenită din vânzări, pe site va fi prezentă opțiunea de donație pentru toți cei care vor să susțină această cauză.

În plus, și anul acesta Black Friday se transformă în Giving Friday. Prin această inițiativă, promovată cu #givingisthenewblack, compania va dona 5% din totalul încasărilor din 27 noiembrie pentru a asigura copiilor defavorizați câte o masă caldă pe zi, prin campania „O floare de colț pentru un prânz cald”, organizată de Fundația Hațegan.

În septembrie compania dm s-a implicat și în „Color the Village”, eveniment organizat de Asociația Acasă în Banat, cea mai mare inițiativă caritabilă de salvare a satului bănățean. Sute de voluntari din toate colțurile țării au restaurat 30 de fațade, pentru a oferi o nouă șansă arhitecturii locale și pentru a da o mână de ajutor celor care nu aveau posibilitatea de a-și conserva casele. În total au participat 320 de voluntari printre care și membrii echipei dm.

Programul dm Ambasadori

Începând cu luna septembrie a anului 2019, dm drogerie markt a inițiat program dedicat creatorilor de conținut care consideră compania un Love Brand. Acesta are acoperire națională și promovează categoriile de produse care pun accent pe: frumusețe, mâncare, copii și curățenie. Primul eveniment online al brandului, meet dm online, va avea loc în 21 noiembrie 2020, printre speakeri aflându-se și câțiva dintre ambasadorii dm.

Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 13 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3500 de magazine și 60.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 13 ani, timp în care a evoluat constant, a creat 1000 de locuri de muncă și a deschis peste 100 de magazine.

Ne puteți urmări și pe Google News