El a lansat astăzi un dispozitiv, care ar face ca motorul maşinii să funcţioneze şi cu apă. E drept că încă nu se reduce complet consumul de benzină sau motorină, dar arădeanul deja lucrează şi la un dispozitiv de acest gen. Ieftin şi uşor de făcut. Aşa descrie arădeanul Gabriel Neculai dispozitivul care „reduce consumul de carburanţi auto clasici cu 20 până la 50 la sută“. Dispozitivul minune poate fi făcut acasă, în câteva ore, şi nu presupune să modificaţi motorul sau să schimbaţi ceva la maşină. Dacă nu vă convine, puteţi reveni oricând la sistemul clasic.

Găletuşa cu apă şi farfuriile din inox

„În varianta simplă, aveţi nevoie un recipient de plastic de 4 litri, care se închide ermetic cu capac, fie chiar şi o găletuşă, în care este introdusă instalaţia propriu-zisă, alcătuită din 6 farfurii de inox, legate 3 la un pol, 3 la altul, izolate între ele. Recipientul este plasat sub capotă, lângă baterie. Îl umpleţi cu apă distilată şi o linguriţă de bicarbonat de sodiu la fiecare litru de apă. Dispozitivul primeşte vacuum de la motor şi electricitate de la bateria maşinii şi produce gazul combustibil, hidrogenul, descompunând apa. Gazul este direcţionat printr-un furtun, către carburatorul sau injecţia maşinii. Conexiunile electrice sunt foarte simple. Dispozitivul se cuplează la bateria maşinii printr-un întrerupător, special pentru a preveni producerea hidrogenului atunci când motorul nu funcţionează. Dispozitivul este protejat de siguranţe. La oprirea maşinii, se decuplează manual întâi dispozitivul şi după aceia se opreşte motorul. Este un dispozitiv foarte simplu, făcut în aşa fel încât oricine să îl poată face acasă, în condiţii casnice cu ceea ce găseşte prin gospodărie sau coborând la primul market“, spune Gabriel Neculai. Experimentele cu apă au fost demarate acum mai bine de 4 ani, iar sistemul propus acum a fost testat timp de aproximativ 2 ani, pe 2 maşini.

Urmează dispozitivul care anihilează benzina şi motorina

Şi asta nu e tot. Arădeanul are şi alte proiecte, printre care chiar un dispozitiv care face ca motorul să meargă doar cu apă şi fără un strop de alt combustibil clasic.

„În decembrie voi scoate, tot gratuit, proiectul pentru aragazul cu apă. Din 2009, ianuarie sau februarie, vor începe tratamente la o casă de sănătate, iar în vara lui 2009, un proiect despre cum poţi să-ţi construieşti acasă singur o centrală eoliană“, spune Gabriel Neculai.  

Arădeanul susţine că dispozitivul minune vă permite să parcurgeţi de două sau 3 ori mai mulţi km cu aceeaşi cantitate de combustibil clasic, iar emisiile de gaze sunt mult mai curate pentru că sistemul nu eliberează gaze toxice şi arderea este completă. Neculai spune că un litru de apă se poate transforma în energia a peste 1.800 de litri de gaz combustibil. Nu vă faceţi probleme că vine iarna, în apa din dispozitiv puteţi pune antigel, iar îngheţul nu vă va da bătăi de cap. Arădeanul spune că dispozitivul creşte performanţele şi puterea motorului.

„Avantajul este că nu este periculos, hidrogenul se produce într-o cantitate mică şi este tot absorbit prin vacuum în instalaţia de carburaţie. Nu este stocat undeva, ca în cazul dispozitivelor clasice, cu butelie de hidrogen sau de gaz“, spune Neculai. Nu îl înregistrează la OSIM Doritori de a testa dispozitivul minune pe propriile maşini s-au găsit imediat.

„Mi se pare o idee extraordinară. Am primit CD-ul. Vreau să încerc să văd dacă funcţionează“, spune unul dintre primii arădeni care a pus mâna pe proiect. CD-ul lansat poate fi găsit în oraşul de pe Mureş, dar arădeanul spune că nu vrea să îl înregistreze marca. „Nu o să-l înregistrez la OSIM, ideea este să ajut cât mai mulţi oameni, face parte din multele proiecte pe care le dezvolt“, spune Gabriel Neculai. De aceea îl dă şi gratis şi permite celor interesaţi să preia schiţele pe site-urile de internet interesate.