Disponibilizări masive la Braşov

Disponibilizări masive la Braşov

Peste 2.200 de braşoveni vor fi disşponibilizaţi pînă în aprilie 2009 de către 21 de societăţi comerciale din Braşov.

În lunile decembrie 2008 - ianuarie 2009 vor pleca ultimele 66 de persoane de la Colgate - Palmolive şi 44 de angajaţi ai Marub SA, 15 persoane de la Metalsil, 18 persoane de la SC Ara SA, 9 angajaţi ai SC Dryas, 5 de la Apemin Zizin, 57 de la Cyrom Cargo SRL, 70 de la SC Westrotrans International SRL, 4 de la SC Xeres-Prodcomex SRL, 100 de la SC Silnef SRL, 63 de la Again & Again şi 100 de persoane de la SC Urban SA.

Imediat după sărbători, vor avea loc disponibilizări colective la SC Multiref SRL  - 47 de persoane, SC Coriv SRL  - 88 de persoane, SC Doripesco Prod SRL  - 60 persoane, Fabrica de Scule Rîşnov - 50 persoane, Dinometal Prod SRL  - 23 persoane, SC Kronmat SRL  - 26 persoane, A.T.A. Group SRL - 35 persoane şi Nitroporos Făgăraş  - 352 de persoane. În februarie - aprilie, alţi 1.000 de angajaţi de la Rolem SA vor fi disponibilizaţi.

Totalul disponibilizărilor în perioada menţionată, anunţate la AJOFM Braşov, este de 2.232 persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News