Director Google: În 15 ani, nu vom mai folosi calculatoarele, vom avea relaţii afective cu ele

Director Google: În 15 ani, nu vom mai folosi calculatoarele, vom avea relaţii afective cu ele

Directorul de inginerie al Google, Ray Kurzweil, a expus un scenariu interesant pentru viitorul tehnologiei.

În opinia sa, până în 2029, inteligenţa artificială va ajunge la nivelul celei umane, iar calculatoarele vor avea abilitatea de a spune şi înţelege glume, de a fi romantice şi sexi.

În aceste condiţii, relaţiile afective dintre oameni şi computere vor deveni posibile.

"Mă aştept ca în 15 ani computerele să ajungă la nivelul oamenilor, astfel încât să poţi avea o relaţie umană cu acestea. Când vorbesc de nivelul oamenilor, vorbesc de inteligenţă emoţională, de abilitatea de a spune o glumă, de a fi amuzant, de a fi romantic, de a iubi, de a fi sexi, care sunt vârful inteligenţei umane, nu de ceva minor", a spus Kurzweil, la conferinţa Exponential Finance din New York.

Ne puteți urmări și pe Google News

Personalităţile sistemelor de operare ale computerelor vor fi adaptate în funcţie de utilizator, a adăugat acesta.

Multe dintre predicţiile lui Kurzweil privind evoluţia inteligenţei artificiale au fost înfăţişate şi în filmul "Her", câştigător al premiului Oscar, în care un bărbat se îndrăgosteşte de un sistem de operare, scrie CNBC.

Dispozitivele electronice devin tot mai mici, iar eventual vor ajunge chiar la scara unor celule, astfel că până în 2030 vor putea fi implantate în creierul oamenilor, a adăugat el, potrivit Mediafax.