După ce negocierile cu Rapid au intrat în impas, o altă uşă pare să i se fi deschis lui Dinu Gheorghe, acesta fiind aproape de a fi numit în funcţia de manager general al Stelei.
"Nu e nimic adevărat", a spus Dinu Gheorghe, despre venirea la Steaua pentru "Prosport", însă mai multe surse din cadrul clubului din Ghencea susţin că fostul conducător al Rapidului s-ar fi înţeles deja, în principiu, cu Gigi Becali.
”Dinu este un mare manager, dar nu ştiu dacă îşi are locul la Steaua. E un mare rapidist, nu ştiu ce să zic. Schimbările acestea nu ştiu ce plus ar aduce echipei”, a declarat Adrian Bumbescu la GSP TV. Se pare că fostul preşedinte al Rapidului va fi prezentat oficial ca nou manager general al roş-albaştrilor cu ocazia meciului Steaua - Gaz Metan Mediaş, programat azi, de la ora 21.30.