Dinică de la Ligă!

Dinică de la Ligă!

Specializat în roluri de arivişti şi mafioţi, pe care-i interpretează ca nimeni altul, inegalabilul actor se vede jucând rolul lui Mitică Dragomir într-un film despre lumea fotbalului românesc.

Cornel Dinu descrie în cartea sa, „Zâmbind din iarbă“, atmosfera de la şuetele la care luau parte, în urmă cu decenii, actorii şi fotbaliştii. Ajunul Revelionului 1972-1973 a fost, din acest punct de vedere, unul de pomină. Într-o vilă a scriitorilor, la munte, s-au reunit Cornel Dinu, Conţi Bărbulescu, Gheorghe Dinică, Dan Spătaru, familiile Fănuş şi Stela Neagu, Ion şi Melania Băieşu. A ieşit un chiolhan de pomină şi un şpriţ cu prelungiri, pe parcursul căruia - povesteşte Dinu - Dinică a cedat în duelul cu mult mai antrenaţii săi parteneri. Exilat în maşină după ce şi-a invitat comesenii la o partidă de sex, genialul actor a fost la un pas să îngheţe în pădure, fiind uitat de petrecăreţi afară. Scena salvării, descrisă de Cornel Dinu (trimis să-l recupereze pe actor) este spumoasă: „O iau prin preajmă, să găsesc răsfăţatul. Ei bine, îl disting, după vreo jumătate de oră de dibuială prin ger şi gheaţă. Mârâia aproape degerat, lipit de un brad, în vâlceaua dinspre cantina spre „Vila 7“: «A, m-ai găsit. Ai venit tu, unde-i criminalul care m-a trimis în lagăr? A, n-are curaj să mă vadă! Te-a trimis pe tine, cercetaşule. Vino să te strâng în braţe! Ştiam că eşti singurul care mă poate salva. Contam pe tine. Cară-mă!». Abia intrat în vilă, şubred cum era, în plină cântare a lu’ Dănuţ (n.r. - Spătaru), s-a repezit spre Conţi: «Criminalule, ai vrut să mă lichidezi, canalie, m-ai închis în pădure!»“. Acum, la peste trei decenii de la acele întâmplări, Dinică spune că a rărit întâlnirile cu vechii săi prieteni. Încă mai urmăreşte de la distanţă fotbalul şi spune că i-ar plăcea să-l interpreteze pe Dumitru Dragomir. Genial în întruchiparea arivistului Stănică, din „Enigma Otiliei“, sau al escrocului Pete Puiuţ, din „Filantropica“, nu există dubii că Dinică s-ar plia ca o mănuşă pe personajul „Corleone“. „Mergeam la stadion ca la agăţat“ Sunt adevărate poveştile lui Dinu? Nu am citit cartea lu’ Dinu fotbalistul. Dar îmi aduc aminte că şuetele erau ceva deosebit. Acum uite că am îmbătrânit şi nu mai avem prea mult timp... Aşa e viaţa în capitalism, mai zbuciumată. Din păcate, drumurile noastre s-au mai despărţit. Dar prietenia rămâne. Am mulţi prieteni foşti fotbalişti sau sportivi. Nu vă pare rău că nu v-aţi făcut fotbalist? Fiecare cu talentele lui. Când eram copil, mâncam fotbal pe pâine. M-am născut în Giuleşti, deci doar săream gardul şi eram pe stadion. N-am ţinut doar cu Rapid, mi-a plăcut şi FC Argeş, mai ales datorită lui Gicu Dobrin. Mai mergeţi şi în prezent pe stadioane? N-am mai fost de foarte multă vreme. Acum, să vii la meci e un act de curaj. Mă uit la televizor cum stau ambulanţele alea acolo, ca la război. În ’60-’70, fotbalul nu era o încleştare, veneai ca la agăţat, tribunele erau pline de femei. Iar fotbaliştii ne răspundeau şi veneau şi ei la teatru. Pe cei de la Steaua îi aducea Emeric Ienei, a cărui soţie, Vasilica Tastaman, era actriţă la Teatrul de Comedie. Care e cel mai mare actor din fotbalul românesc? Mitică. Mitică Dragomir. Cred că da, eu l-aş juca dacă s-ar face un film despre fotbalul românesc. Mitică ăsta e bun, are poante, e glumeţ, e genul meu. CARTE DE VIZITĂ Reperele unui actor uriaş Actorul Gheorghe Dinică s-a născut la 1 ianuarie 1934. A jucat în aproape 100 de filme şi a făcut parte din distribuţia a 27 de piese de teatru jucate din 1961 şi până azi pe scena Teatrelor de Comedie, Bulandra şi Naţional.

A câştigat trei premii internaţionale: cel mai bun actor la Tróia International Film Festival 1993 (în Portugalia), cel mai bun actor la Karlovy Vary International Film Festival 1976 (Cehia) şi marele premiu la Paris, pentru „Troilus şi Cresida“, de W. Shakespeare.

Este cetăţean de onoare al oraşelor Bucureşti şi Câmpulung Muscel. A fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul „Serviciul Credincios“ în grad de Mare Ofiţer.

Ne puteți urmări și pe Google News