Dincolo de nori

Dincolo de nori

Sunt boala şi apropierea morţii motor al creativităţii? Este spiritul creativ o armură împotriva uitării? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care încearcă să răspundă Răzvan Georgescu, realizatorul unui documentar tulburător: „Testimonial”.

Diagnosticat cu tumoare pe creier şi înştiinţat că mai are doar trei ani de trăit, autorul filmului depăşeşte copleşitorul moment şi porneşte să exploreze târâmul subţire dintre viaţă şi moarte, realizând un film despre oameni care s-au aflat în situaţii similare.

Călătoria, dureroasă şi neaşteptat de îmbo găţitoare spiritual, îl aduce faţă în faţă cu artişti celebri care au avut parte de stranii interludii în anticamera morţii sau care mai au puţin de trăit, după cum sună diagnosticele medicilor.

Drumul mărturisirilor

Mărturiile care dau şi titlul filmului aparţin unor artişti din Germania, SUA şi România, intervievaţi în locurile de care sunt legaţi afectiv, oameni care au creat opere inspirate chiar din confruntarea lor cu moartea. Mixul între imaginile memorabile şi seninătatea celor intervievaţi creează momente tulburătoare, care nu au nicio şansă de a cădea în patetic.

Fără a-şi plânge de milă, aceşti suferinzi, iluminaţi fiecare dintre ei printr-un talent deosebit, dublat de ştiinţă şi muncă, par mai vii şi mai încrezători în viaţă decât mulţi dintre cei peste care ameninţarea morţii nu a fluturat încă.

Cel mai bun documentar, la Prix Europa

Răzvan Georgescu, stabilit în Germania, a călătorit din Europa până în Statele Unite, unde i-a întâlnit pe compozitorul William Finn, şi pe pictoriţa Katherine Sherman. A avut lungi întrevederi cu artistul plastic Jorg Immendorf (care a murit în cursul producţiei filmului) şi cu sociologul şi scriitorul Helmut Dubiel.

Întors în Timişoara, l-a filmat chiar pe tatăl său, compozitorul Remus Georgescu, şi pe sculptorul Peter Jecza. Majoritatea personajelor prezente în documentar au trecut prin experienţa cancerului sau prin cea a unei afecţiuni neurovegetative. Din fericire, autorul filmului a supravieţuit celor trei ani marcaţi drept finali de către doctori, cancerul a stagnat, în vreme ce alte două proiecte de documentar sunt în lucru.

„Testimonial” este singura producţie românească premiată la Prix Europa, unde a obţinut anul trecut trofeul pentru Cel mai bun documentar TV. VINERI, 22.20, TVR1

Ne puteți urmări și pe Google News