"Dinastia" Le Pen, la conducerea extremei drepte franceze

"Dinastia" Le Pen, la conducerea extremei drepte franceze

Marine Le Pen, fiica şefului partidului francez de extremă dreaptă Frontul Naţional (FN), îi va succede la conducerea acestei formaţiuni tatălui său, Jean-Marie Le Pen, a declarat ieri un înalt responsabil al partidului, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Marine Le Pen a câştigat scrutinul intern organizat pentru desemnarea noului şef al FN, învingându-l pe contracandidatul său, Bruno Gollnisch, la Tours, unde partidul îşi organizează cel de-al XIV-lea congres.

În vârstă de 42 de ani, vicepreşedintă a partidului şi deputată europeană, ea era marea favorită a acestui scrutin, după ce a primit sprijinul tatălui său, care prezidează mişcarea de la crearea ei în 1972. Majoritatea cadrelor şi aleşilor la congres au votat pentru ea.

Numărarea voturilor a avut loc vineri, într-un loc ţinut secret în regiunea pariziană, în prezenţa reprezentanţilor candidaţilor. Potrivit Le Monde, care citează surse interne din FN, 2/3 din voturi au fost în favoarea fiicei lui Jean-Marie Le Pen şi 1/3 în favoarea lui Gollnisch.

Partidul a decis să păstreze rezultatul secret până duminică dimineaţa, în a doua zi a congresului.

Cei circa 23.000-24.000 de membri ai grupării (potrivit cifrelor FN) au fost invitaţi pentru prima oară să îşi aleagă liderul, până acum Jean-Marie Le Pen fiind reconfirmat în funcţie întotdeauna în aclamaţiile oamenilor prezenţi la congrese.

Ne puteți urmări și pe Google News