Dinamo n-are spor

Dinamo n-are spor

În etapa a 29-a a Ligii I la fotbal, Dinamo a remizat sâmbătă, la Timişoara, scor 1-1, în derby-ul cu Poli, bănăţenii terminând meciul în nouă oameni. „Câinii roşii“ tremură pentru locul de Cupa UEFA şi aşteaptă salvarea de la antrenorul Mircea Rednic.

Penuria de rezultate, suprapusă peste atmosfera tensionată existentă în cadrul clubului, menţine echipa de fotbal Dinamo în afara podiumului Ligii I la fotbal. La Timişoara, gruparea „câinilor roşii“ n-a fost în stare să se impună, remizând sâmbătă seară, scor 1-1, cu Poli, în condiţiile în care bănăţenii au terminat meciul cu doi oameni mai puţin decât marele lor adversar din Capitală. „Meseria mea e golul“ Singurul jucător demn de aplaudat de la Dinamo a fost eternul salvator Ionel Dănciulescu, care a obţinut şi a transformat penalty-ul din care campioana a preluat, în minutul 64, conducerea pe tabelă. Cu golul de la Timişoara, Dănciulescu l-a egalat pe Mircea Sandu, preşedintele FRF, în clasamentul „all-time“ al golgheterilor din prima ligă. „Danciu-gol“ şi Naşu’ au fiecare câte 167 de reuşite.

Dinamovistul (380 de apariţii pe prima scenă) este devansat, în ierarhia celor mai prolifici jucători, de nume „grele“: Dudu Georgescu (252 de goluri), Rodion Cămătaru (198), Marin Radu (190), Florea Dumitrache şi Ion Oblemenco (ambii cu 170). „Sunt bucuros că am ajuns la cota 167 de goluri. Ce să fac şi eu? Dau goluri! Asta e meseria mea! Eu sunt cel mai mic dintre cei care sunt în acest top“, ne-a declarat ieri, dând dovadă de modestie, olteanul. Doar şase apariţii sub tricolor

Dănciulescu reprezintă un caz aparte în fotbalul românesc. Golgheter de rasă în Liga I, jucătorul născut la Slatina a avut parte de mai puţine convocări la echipa naţională decât degetele de la ambele mâini. „Naţionala? N-am treabă cu ea. Eu sunt la Dinamo“, a comentat ieri, cu amărăciune în glas, fotbalistul. Destinul îl apropie pe Ionel Dănciulescu de Ion Oblemenco. Fostul mare tunar al Băniei n-a evoluat niciun minut la naţională, deşi a câştigat de patru ori titlul de golgheter şi era un idol la Universitatea Craiova!

La rândul lui, Dănciulescu are în palmares un titlu de golgheter (sezonul 2003/2004) şi l-ar putea obţine pe cel de-al doilea în această stagiune, fiind lider în topul marcatorilor, după 29 de etape, cu 16 reuşite. Sub tricolor, Dănciulescu a evoluat de numai şase ori, marcând două goluri, ambele în aprilie 2004, la amicalul cu Germania, câştigat de tricolori, în Giuleşti, cu 5-1. Lui Dănciulescu, altfel o fire care evită conflictele, ascensiunea i-a fost blocată de scandalul cu Victor Piţurcă.

Pe când era la Steaua, el a refuzat să rupă înţelegerea cu Ioan Becali, fiind azvârlit la Dinamo. Deşi Piţurcă s-a împăcat apoi cu impresarul, Dănciulescu n-a fost iertat.

INTERVIU

Mircea Sandu: „Acum, fundaşii sunt mai ciobănaşi!“

Ieri la amiază, telefonul EVZ l-a găsit pe Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, la masă. Printre înghiţituri, Naşu’ a luat apărarea generaţiei din care a făcut parte, dar n-a ezitat să-l laude, sincer, pe Ionel Dănciulescu.

Totuşi, „Nemuritorul“ de la „Casa Fotbalului“ a căutat să nu-l supere pe ranchiunosul Victor Piţurcă, motiv pentru care nu s-a pronunţat în legătură cu situaţia lui „Danciu-gol“, jucător pe care telegramele FRF îl ocolesc de ani buni. Fost atacant tip „buldozer“, Mircea Sandu a jucat de 407 ori în Liga I, îmbrăcând tricoul echipelor Progresul Bucureşti (sezonul 1970-1971, în care a marcat două goluri), Sportul Studenţesc (unde a înscris de 163 de ori în perioada 1972-1986) şi Gloria Buzău (1986-1987, două goluri). „Bravo lui!“ EVZ: Domnule Mircea Sandu, Ionel Dănciulescu v-a egalat în clasamentul din toate timpurile al marcatorilor Ligii I… Mircea Sandu: Şi o să mă depăşească! Bravo lui! Nu-mi pare rău că m-a egalat. El mai are câţiva ani buni de jucat fotbal la un nivel înalt. Este dinamovistul un atacant mai mare decât aţi fost dumneavoastră? Nu ştiu. Istoria va stabili asta. Abia după ce te retragi se poate spune cine a fost mai mare decât cine. Atunci se vede mai bine un astfel de clasament. Voi, presa, faceţi astfel de topuri.   „N-am fost niciodată golgheterul campionatului“ Cum vă explicaţi că un „vârf“ atât de prolific la echipa de club este ocolit de ani buni la echipa naţională? Asta este problema şi treaba selecţionerului, nu a mea. Şi eu am dat, la vremea mea, atâtea goluri pentru echipele de club la care am evoluat, dar n-am fost niciodată golgheterul campionatului! Pe cine să mă supăr acum?! Asta a fost situaţia! Mi-au luat-o alţii înainte. Mă duelam cu Dudu Georgescu, cu Rodion Cămătaru… Apoi, la Sportul Studenţesc, am concurat cu Hagi, cu Coraş... Este Dănciulescu un marcator de talia celor alături de care stă în clasamentul general sau performanţ a lui se explică prin faptul că a jucat preponderent în Liga I, împotriva unor fundaşi obosiţi de multitudinea competiţiilor? Ascultaţi ce vă spun acum! Orice jucător care marchează peste 100 de goluri într-un campionat este un fotbalist de calitate! N-am dubii că Ionel Dănciulescu nu este unul dintre marii jucători ai României. E un marcator înnăscut. I-a făcut de-atâtea ori fericiţi pe suporterii dinamovişti. E mai greu să dai goluri în aceste zile decât pe vremea dumneavoastră? Acum e mai uşor de înscris. Fundaşii sunt mai ciobănaşi faţă de cei de pe vremea mea! (râde)

CU ŢĂLNAR ÎNAINTE

Rednic nu vrea să ia taurul de coarne

Momentul de rătăcire al echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare se prelungeşte, iar criza se adânceşte cu fiecare etapă rămasă până la sfârşitul sezonului.

Reabilitarea era aşteptată la Timişoara, în meciul împotriva Politehnicii - echipă cu care Dinamo se află în luptă directă pentru un loc de Cupa UEFA. Deznodământul jocului i-a decepţionat pe „câini“, care l-au învinovăţit pe „asistentul“ Zoltan Szekely că le-a răpit victoria. Revolta bucureştenilor este justificată întrucât golul gazdelor a fost precedat de o poziţie de ofsaid în care s-a aflat Ionel Ganea.

Conducătorii campioanei nu suflă însă nicio vorbă despre problemele cronice cu care se confruntă echipa, una dintre acestea fiind forma sportivă deplorabilă a vedetelor Adrian Cristea şi Gabriel Torje sau marea dezamăgire care se prefigurează a fi Osvaldo Miranda. „Nu ştim cum se va termina această perioadă de criză. Suntem cu toţii supăraţi. Noi, jucătorii, dar şi suporterii“, spune Ionel Dănciulescu.   Pentru a pune capăt situaţiei tensionate de la nivelul lotului se speră în readucerea de urgenţă a lui Mircea Rednic. Numai că „Puriul“ nu se lasă convins să preia, în acest moment, echipa, care va trebui să se descurce în continuare cu interimarul Cornel Ţălnar. În timp ce jucătorii sunt „certaţi“ cu fotbalul, şefii clubului sunt contestaţi asiduu de propriii suporteri.

Cei mai radicali fani au dat năvală, vineri noapte, în Complexul Sportiv Dinamo şi au scris pe ziduri mesaje împotriva conducerii. Cel mai atacat a fost acţionarul Vasile Turcu, catalogat drept „sluga lui Gigi Becali“. Turcu i-a ameninţat pe „derbedei“ că pune bodyguarzii pe ei, „modă“ lansată în Liga I, la Steaua, de Gigi Becali.

Ne puteți urmări și pe Google News