"Câinii" vor întâlni, în turul doi preliminar al Ligii Europa, adversari cu nume care le aduc aminte de criza financiară care afectează clubul.
Dinamo va întâlni, în turul doi preliminar al Ligii Europa la fotbal, formaţia Olimpia Bălţi, din Republica Moldova. Prima manşă a acestei "duble" va avea loc pe 15 iulie, pe stadionul "Zimbru", din Chişinău, iar returul este programat pe 22 iulie, la Bucureşti.
Olimpia a eliminat-o în turul întâi preliminar pe Khazar Lankaran, din Azerbaidjan. În tur, la Bălţi, scorul a fost 0-0, iar în returul de joi, moldovenii au obţinut un scor de calificare, 1-1. Golul decisiv marcat în deplasare a fost realizat de necunoscutul Jerome Robens.
Pentru Olimpia Bălţi, accesul în turul doi preliminar al Ligii Europa înseamnă cea mai bună performanţă din istorie. Clubul din Bălţi, care a postat pe propriul site un formular de "angajare" pentru fotbaliştii dispuşi să plătească pentru a juca la Olimpia, se află la a doua prezenţă în cupele europene şi, până la duelul cu Lankaran, n-a mai cunoscut gustul unei calificări. Olimpia Bălţi s-a înfiinţat în 1984 (prima denumire a fost Zarea), dar n-a reuşit să pună mâna pe niciun trofeu în cei 25 de ani de existenţă. Feriţi-vă de Ogoazi şi Nwagwu
Olimpia Bălţi le cere bani jucătorilor care vor să evolueze pentru ea. Moldovenii fac haz de necaz pe seama lipsei banilor. Ei au "depăşit" criza economică, fiindcă au fotbalişti cu nume parcă pre destinate, precum Alexandru Cheltuială şi Eduard Valută (n.r. - conform siteului UEFA, numele său ar fi, de fapt, "Văluţă", însă site-ul clubului îl scrie "Valuta"). Numele adversarilor sunt alese parcă în "ciuda" dinamoviştilor, care traversează o criză financiară fără precedent.
În lotul echipei din Bălţi şi-au făcut loc şi nouă stranieri: nigerienii Ogada, Ogoazi, Adaramola, Nwagwu şi Somide, ucraineanul Koroloski, haitianul Robens, plus Kamara şi Kouroma (din Guineea).
Dinamoviştii speră să nu-şi treacă în palmares o nouă ruşine de proporţii. Precedente sunt destule - 17 Nentori, Knattspyrnufelag, Elfsborg, NEC Nijmegen -, aşa că este de înţeles temerea lui Florin Prunea, care a spus, după tragerea la sorţi, că "Dinamo n-a avut noroc!".
Cornel Ţălnar, omul de care se leagă ruşinea din toamna lui 1997, contra "pescarilor" islandezi de la Knattspyrnufelag, nu vrea să asiste la încă un eşec de răsunet. "Ţânţarul" a urmărit meciul-tur, dintre Olimpia Bălţi şi Lankaran, şi s-a declarat optimist.
"Să sperăm că nu păţim ruşinea din 1997. De fapt, sunt convins. I-am dat lui Andone dosarul adversarului. Olimpia nu are un joc colectiv deosebit. Are patru-cinci jucători de culoare. Este o echipă ambiţioasă, dar care nu are o valoare mare", ne-a declarat ieri "Ţânţarul".