Evenimentul Zilei > Actualitate > Dinamo a plecat la Split
Dinamo a plecat la Split

Dinamo a plecat la Split

Jucătorii echipei Dinamo au plecat astăzi spre Split, acolo unde mâine seară, de la ora 21:30, vor da piept cu Hajduk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Europa League. Meciul va fi transmis în direct de digisport şi Radio România Actualităţi.

Dinamo a plecat astăzi la Split având în bagaje avantajul de două goluri din meciul disputat acum o săptămână în Şoseaua Ştefan cel Mare, atunci când s-a terminat 3-1 pentru echipa lui Ioan Andone.
Andone: "Va fi o partidă complicată"
Mâine seară de la ora 21:00, Dinamo va intra în infernul de pe "Gradski stadion u Poljudu", fieful lui Hajduk.
"Va fi o partidă complicată şi va fi nevoie de disciplină tactică. În primul meci i-am surprins, însă acum va fi mai greu. Sper ca băieţii să nu aibă emoţii, mai ales că primele 15 minute din ambele reprize vor fi infernale", a declarat Ioan Andone la plecare.

Tehnicianul dinamovist a vorbit despre iminenta plecare a lui Pulhac la Hercules Alicante şi despre lotul pe care îl are în prezent la dispoziţie.
"Pulhac a mai plecat de 100 de ori"
"Niciun jucător nu este indispensabil pentru mine. Am 36 de jucători, iar eu vreau să rămân cu 26 şi în consecinţă voi renunţa la 10 jucători. O să vină în probe încă doi sau trei jucători.
M-aş descurca şi fără Torje, dar la ce preţ cere clubul pe el e greu de crezut că va pleca. Pulhac a mai plecat de 100 de ori până acum, aşa că orice se mai poate întîmpla şi cu oferta de la Hercules.
Cert e că Dinamo s-a înţeles cu spaniolii, acum rămîne să-şi negocieze Cristi contractul", a spus Andone.