La începutul anilor ‘60, pe spațiul ocupat în zilele de astăzi de franțuzita patiserie „Paul”, sălășuia „Bufetul Pieței”. O incintă mititică, aglomerată și, plină de fum în zilele friguroase. Vară, însă, te puteai bucura de o grădină generoasă, cu pietriș „mărgăritar”, mese și scaune de fier, frapieră de aluminiu. Alimentată, din când în când, cu câte o baterie, vin la litru, sifon la sticlă, care se lăfăiau în gheață. Gheață adevărată, extrasă din celebrele răcitoare, niște lăzi mari de lemn, acoperite cu tablă de zinc. Evident, clienții mai puteau consuma și câte o bere la țap sau țuică la țoi.

Pe colțul dintre străzile Dorobanți și Radu Beller erau parcate două taxiuri, Ford-uri vechi. Șoferii se implicau și ei întru bunăstarea cartierului. Erau cei care cărau cutiile cu înghețată pe băț! În spatele mașinilor, își făceau veacul așa zisele „camioane”. De fapt, căruțe trase de cai, cu care se transporta mobila, dar și marfa pentru piață.

„Bufetul Pieței” era locul în care militarii cu rang mic și menajerele din zonă (unguroaice, îndeobște), își declarau iubire veșnică. Pasiunile odată declanșate se lăsau, uneori, ba cu păruială, ba cu câte o bușeală bărbătească. Dar, cu toate astea, totul rămânea sub control.

Blestemul lui Andruță Ceaușescu

Prin vara lui ’66, un personaj mărunțel, slăbuț, cărunt, dar aprig și zglobiu, a început să facă legea! Este vorba despre Andruță Ceaușescu, tatăl „conducătorului iubit”! Îmbrăcat cu pantaloni de stofă, cămașă albă, uneori cu cravată, pe răcoare, cu o haină de costum „mai ca la țară”, avea pantofi negri de piele și, întotdeauna, purta pălărie. Dădea întâi o tură prin piața neacoperită, în acele timpuri. Mirosea un măr, pipăia o roșie, hăpăia o piersică! „Hm, nu are gustul care trebuie, e scump! Bă, când vă apucați de treabă?” Se căra, însă, repede, la Bufet, adică la crâșma de lângă piață, iar vara la grădină! (pe locul actualei patiserii franțuzești „Paul”). Între timp, clientela se schimbase: consumatorii erau cu precădere meseriașii cartierului. Geamgiii, tâmplarii, coșarii… Nu cizmarii, care se cinsteau la prăvălie!

După două trei pahare de bitter, preferatul lui Andruță, apărea și binecunoscuta replică: „Bă, știți voi cine sunt eu? Sunt tatăl șefului vostru, bă”. Andruță Ceaușescu dădea spectacol, cam din două în două zile. După care, „obosit”, era săltat de doi gealați, fiecare de câte un braț și mai târâș, mai grăpiș, era împachetat și îndesat într-o Volgă neagră, care îl livra la domiciliul din Primăverii, al fiului său, Nicolae Ceaușescu! „Să vă ia dracul pe toți!”, adăuga, mereu, cu năduf, la plecare! Și i-a luat!


FOTO;Așa arată acum Piața Dorobanți



Dar povestea lui Andruță Ceaușescu nu este singura. În aceeași zonă, la o terasă de peste drum, câțiva ani mai târziu, s-a consumat alt spectacol! Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în perioada aprilie-octombrie 2007, și Ioan Avram Mureşan, fost ministru al Agriculturii din perioada lui Emil Constantinescu, negociau „afaceri” cu miros de pălincă și iz de caltaboși. Le-a ieșit! Spectacolul s-a extins la nivel național, atunci când au fost acuzați de trafic de influență și prezentați pe toate posturile de televiziune. Ce vremuri…..

Valuri de gaze de eșapament, parfumuri scumpe și pește stricat

Și, totuși, să ajungem și în zilele noastre. Celebra Piață Dorobanți nu mai are nimic de-a face cu „structura agreată” de către Administrația Piețelor din sectorul 1. Nici urmă de sectoarele pe care, în mod normal, trebuie să le regăsești într-o astfel de locație! Legume, fructe, lapte, ouă, carne… Nici urmă de țăranii guralivi cărora le spunem simplu producători, care să te îmbie la negociere. În locul aromelor de pătrunjel, leuștean sau mărar proaspăt, mere, pere pârguite, struguri brumării, aerul din piață pute. Nu la figurat. La propiu! A pește stricat și a canal.

Acest cartier, al șmecherilor cu bani, cum i se mai zice, e bântuit, în mare parte, de „fantome”. Fantome vii, care cară niște săculeți pe rotile scârțâietoare (numite trolere)! Zona este îmbătrânită la greu și rar mai auzi chiote de copii, cu toate că ar avea unde să se joace! Ei, bine, comunității ăsteia, cu o medie de vârstă de aproximativ 55 de ani, nu i se oferă decât varianta „Mega”! Sau drumul spre cele două supermarketuri din cartierul apropiat, Floreasca, ceva mai la îndemâna pensionarilor, însă pană și accesul la transportul RATB le este obturat. La dus, mai e cum mai e, dar la coborâre, jale mare! Spațiul pietonal nu mai există, este o mare, mare parcare. Improvizată, firește! Cu tupeu! De aprovizionare, de obraznici, de fițe și figuri!


FOTO;Țigăncile cu copii în brațe vin, zi de zi, de parcă ar avea o condică de semnat



Revenind, o comunitate este văduvită, barbar, de un drept. Chiar dacă se plătesc taxele și impozitele legale! Și asta, doar pentru că amplasarea într- o asemenea locație a unor unități de alimentație publică la minut este mai profitabilă. Iar statul nu mai știe de capul lui! O piață agroalimentară funcționează doar pe hârtie!

Întrebare. Consumatorii produselor preparate ad-hoc știu la ce riscuri se expun? În zonă, colcăie șobolanii cât pisica! Cu aproximativ o lună în urmă, o femeie a fost mușcată de un asemenea specimen. A trebuit să facă injecții. La greu! Canalizarea nu funcționează cum trebuie, dă rateuri, iar spațiul de preparare a mâncării este impropriu! Ei și, oamenii de bună credință, socializează. Mai schimbă o vorbă, o idee și, cum mirosul este simțul cel mai adaptabil, nu realizează în ce hazna își petrec ora de relaxare

Hai la o cafea, în Dorobanți!

Dacă, postbelic, refrenul la modă era „Hai să ne întâlnim, sâmbătă seară, la o cârciumioară, la șosea” , de prin 2000 și ceva, locul de ieșiri în decor s-a mutat pe Radu Beller! Nu ai auzit de cafenelele din arealul Dorobanți? Ești un ignorant, cu siguranță, scos din agenda mobilului obișnuiților zonei. Mobil care pe vremea aia nici nu era Iphone, nici Android! „Vedetele” conversau, pozau sau, mă rog, mimau că o fac! Cine nu apărea, nu exista! Să te ții toalete, fițe, figuri! Nu de stil, firește! Scrâșnind din pneuri, automobile de sute de mii de euro, furioasele sport, joase fiind, își scrijeleau puntea! Ieșeau scântei, dar era de bonton. Toată protipendada bucureșteană, de la copiii de bani gata, tații, milionarii de carton, până la puicuțele doritoare de un soțior împănat cu euroi, făcea pe dracu-n patru să spună prezent! Zi, noapte, nu conta! Mai exista totuși și o categorie care aprecia gustul și aroma unei cafele bine făcute! Puțini reprezentanți și, mai ales, la sfârșit de săptămână.

Pe străzile adiacente au apărut soluții pentru frumusețea divelor! Clinicile de chirurgie estetică proliferau, făceau bani frumoși! Unii și-au dat cu stângu’n dreptu’, când au facilitat decontarea de la buget a unor intervenții pentru fițoasele momentului! A trecut și febra asta, dar și ele au migrat. Spre Turcia?

Zona a scăpătat. Pe 7 septembrie, în anul de grație 2016, o mașină de pompieri, cu o scară de intervenții ridicată la maximum, a speriat cartierul. Mașini blocate în trafic, zumzet de sirene. Bref, tot arsenalul care anunța o calamitate! De fapt, de pe cădirea de pe colțul Radu Beller cu Puțul lui Zamfir, au căzut niște cărămizi, care au accidentat ușor o clientă de la cafeneaua de jos! Doamne ferește! Putea să fie mult mai rău! Dar cine ar trebui să ia în calcul astfel de probleme? Sunt multe case, superbe din punct de vedere arhitectural, care se află în situații precare.

„Mi se-ntoarce stomacul pe dos"

R.M. – 63 de ani, pensionară: „Mirosul de prăjală, combinat cu izul de canal îți întoarce stomacul pe dos. Și de jur împrejurul pieții aerul este greu. Din tunelul prin care se face aprovizionarea vine miros de pește stricat. Vara este jale! Prin piață nu am mai dat, că tot nu am ce cumpăra de acolo. Poate doar să scurtez drumul, dar decât să mi se facă rău, mai bine evit. Pentru cumpărăturile zilnice sunt nevoită să bat drumul până în Floreasca sau la Obor”.

„Caselor le-a căzut tencuiala și, din când, în când, li se mai desprind din ornamente”

L.O. – 58 de ani, cameraman – „De multe ori îmi este frică să trec pe sub unele case, care nu au mai fost renovate de vreo 40 de ani, cred. Le-a căzut tencuiala și, din când, în când, li se mai desprind din ornamente. În septembrie, veneam din Floreasca încărcat de pungi. Urma Sfânta Maria și făcusem o aprovizionare mai serioasă. Autobuzul tot staționa și nu realizam ce se întâmplă, pentru că acolo nu este nici stop, nici trecere de pietoni. Până la urmă, șoferul ne-a eliberat. Era o mașină mare de pompieri, cu girofarele de rigoare și macaraua deschisă, care bloca o parte din Beller. Am crezut că este vreun incendiu, dar pe urmă m-am lămurit. O clientă care își bea liniștită cafeaua, la parter, a fost ușor lovită. Sperietura a fost mare”.

Cumpărați-vă lacăte, poliția nu are cadre!

Cum polul de atracție s-a mutat în Centrul Vechi, au început să curgă și falimentele în Dorobanți. S-au înmulțit farmaciile și băncile, dar, culmea, și cerșetorii, de la țigăncile cu copii în brațe (extrem de agresive), la așa-zisele, ajutoare de parcare, de aceeași coloratură! Vin, zi de zi, de parcă ar avea o condică de semnat.

Probabil că s-au obișnuit cu locul sau în centrul vechi ar da de concurență! Fapt este că sunt aceleași figuri care pichetează locul. Și toate autoritățile, de la polițiștii de proximitate, la cei de la protecția copilului, se fac că plouă! În luna iulie, numai dintr-o curte, destul de sărăcăcioasă, de altfel, au fost furate, în opt zile, patru biciclete! Iar jaluzeaua de la geamul de la parter a fost forțată, cu proprietara în casă.

Reclamațiile nu au fost luate în seamă decât în momentul în care Mioara Roman, pedepsită – rău de tot – că nu a plătit datoriile din Primăverii, a fost strămutată în Muzeul Zambaccian! Doar un nivel, din fostul castel, se zice, al Prințului Nicolae!

Se pare că, din imposibilitatea de a-și căra pungile de la magazinul din apropiere, a apelat la serviciile unui ajutor de parcare! Și, cum recunoștința este cel mai efemer sentiment, asistentul pungilor s-a transformat în prăduitor! După care, a ras peste tot!

Polițistul de proximitate a venit jovial să anunțe că l-au prins pe parcagiul Elvis din Floreasca! Îl știau și urmăreau, cică, demult, dar… bla, bla! Despre prevenție nu poate fi vorba! „Nu mai avem cadre, s-au pensionat mulți și suntem prea puțini!”

„După două zile, din garaj mi s-au mai furat alte două biciclete"

D.S. – 71 de ani, pensionar: „Prima bicicletă era sprijinită de un gărduleț din curte. A dispărut noaptea. După două zile, din garaj mi s-au mai furat alte două. Mai aveam o bicicletă în curtea unui vecin. M-am dus, am luat-o, am dus-o la reparat, că mai avea probleme la o roată. Am băgat-o într-o boxă, sub scară. În noaptea cu pricina, ușa de la intrarea în bloc nu era încuiată. Cum o fi dibuit locul, nu știu, clar este că a furat- o și pe aia. Toată lumea a început să-și ferece ușile! Într-o arie în care puteai să-ți lași borseta pe gard, putea să ningă, să plouă, tot acolo o găseai, hoții și-au făcut cheag!”