Evenimentul Zilei > Actualitate > Din culisele Institutului de Psihiatrie Socola. Managerul Gabriel Oprișanu: „Nu e un zbor deasupra unui cuib de cuci, e un zbor cu turbulențe”
Din culisele Institutului de Psihiatrie Socola. Managerul Gabriel Oprișanu: „Nu e un zbor deasupra unui cuib de cuci, e un zbor cu turbulențe”

Din culisele Institutului de Psihiatrie Socola. Managerul Gabriel Oprișanu: „Nu e un zbor deasupra unui cuib de cuci, e un zbor cu turbulențe”

Pe 28 octombrie 2015, medicul Gabriel Oprișanu devenea manager cu drepturi depline al Institutului de Psihiatrie Socola, cea mai mare unitate de profil din țară, cu 1.100 de angajaţi, 900 de paturi, 87 de medici şi 500 de asistenţi. Au trecut trei ani de atunci, iar primul său mandat se apropie de sfârșit.

În primele luni a produs un adevărat „seism” printre unii angajați care veneau la muncă doar ca să-și bea cafeaua, să stea pe Facebook și cu ochii pe ceas, așteptând ora de plecare.  I-a mutat de la secțiile mici, unde aveau grijă de 4-5 pacienți, la secțiile mari, unde erau 25. A fost supărare mare, dar managerul a mers mai departe. Peste 3 milioane de lei au însemnat investiţii în aparatură, paturi, centrală termică la centrul de la Bîrnovan, un computer tomograf de ultimă generaţie, un aparat radiologic performant, astfel încât specialiştii să poată da un diagnostic cât mai exact şi diferenţial.

 

A declanșat campania de salvare a „Casei Creangă”, din curtea instituției, locul în care a învățat marele povestitor, și a reorganizat ferma de la Șipote, lăsată de izbeliște ani întregi, reușind astfel să asigure hrana bolnavilor din surse proprii. A depus un proiect pentru fonduri transfrontaliere, în valoare de 1, 5 milioane euro, pentru a realiza la Bârnova un „Sat Alzheimer”, unde pacienţii să beneficieze de un tratament la standarde europene. Un alt proiect, tot în valoare de 1, 5 milioane de euro, se referă la realizarea unui centru specializat pe post-cură a pacienţilor drogo-dependenţi. Cum proiectele începute trebuie duse la sfârșit, managerul Gabriel Oprișanu intenționează să-și continue activitatea la Socoala, adica va candida pentru un nou mandat.

 

– La sfârșitul lunii se încheie mandatul de manager. Cum e să conduci un Institut de Psihiatrie  de o asemenea anvergură?

 

– „Socola” este singurul Institut de Psihiatrie din ţară, fapt care-i conferă o anvergură incontestabilă. Să nu uităm, de asemenea, că are o istorie de peste un secol şi că la dezvoltarea sa au contribuit personalităţi incontestabile, cum ar fi Alexandru Brăescu, C.I. Parhon, Leon Baliff, Petre Brânzei… Pentru mine, aşadar, este o mare onoare să fiu managerul acestei instituţii. De altfel, principalul scop pe care mi l-am propus încă de la începutul mandatului  a fost să contribui la reconfirmarea statutului de pilon al psihiatriei pentru Institutul „Socola”, nu numai pe plan naţional, ci la nivelul întregii Europe. Dar să știti că nu e ca în filme, nu e un zbor deasupra unui cuib de cuci, e un zbor cu turbulențe.

 

– Când pronunţă cuvântul „Socola”,  mulți se gândesc că este vorba doar despre un „spital de nebuni”. Care sunt patologiile tratate la „Socola” şi care este, de fapt, adresabilitatea acestui spital?

 

– Sigur, nu ne putem desprinde de acest apelativ, „spital de nebuni”, dar trebuie să înţelegem că şi aceste afecţiuni de natură psihiatrică fac parte din cotidian. Aşa cum există afecţiuni oncologice, afecţiuni cardiologice etc, neputând îndepărta activitatea cerebrală de restul organismului, tulburările care apar trebuie tratate într-un anumit spital. Aceasta este, de altfel, şi menirea noastră: să tratăm afecţiunile de natură psihiatrică. Poate nu lipsit de importanţă este faptul că aceste afecţiuni au evoluat în timp. S-a pornit de la afecţiuni de genul demenţei sau schozofreniei şi s-a ajuns la o puternică ancorare în tumultul vieţii cotidiene, apărând între timp numeroşi factori care influenţează activitatea psihiatrică şi care generează depresii, anxietăţi… Din ce în ce mai multă lume, din cauza suprasolicitării vieţii de zi cu zi, apelează la serviciile noastre. Trebuie să reţineţi că nu tratăm neapărat o afecţiune de natură psihiatrică, ci venim şi ca suport pentru toţi cei care au anumite probleme într-o etapă a vieţii.

 

– Dacă veți câștiga un al doilea mandat,  care sunt noile provocări la care Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi trebuie să răspundă?

 

– Principala provocare este aceea de a crea un spital modern, adaptat cerinţelor europene şi tendinţelor în tratarea afecţiunilor de natură psihiatrică. Şi aici nu mai putem vorbi doar de a ţine un bolnav la pat şi a-i administra un simplu tratament. Trebuie să ne gândim la terapii alternative, la modalitatea prin care reintegrăm bolnavul în societate, cum motivăm familia să înţeleagă boala şi bolnavul şi împreună cu specialiştii spitalului să-i ajutăm să participe la procesul de recuperare. Aceste aspecte sunt extrem de importante, deoarece boala psihiatrică generează în special o problemă de natură socială.

 

Un sondaj IMAS, din 2018, arată, de exemplu, că 68,9% dintre români nu ar fi de acord să locuiască împreună cu o persoană care suferă de o boală mintală, iar 30 % dintre persoanele intervievate au spus că nu ar fi de acord să locuiască pe aceeaşi stradă cu o persoană care suferă de tulburări psihice sau de comportament. De aceea trebuie ca, împreună cu autorităţile locale implicate în activitatea socială, să găsim acele soluţii care să permită reintegrarea în socitate a persoanelor cu un asemenea tip de afecţiune. De asemenea, este foarte important ca aparţinătorii să înţeleagă faptul că rolul lor este primordial atât în respectarea tratamentului de către bolnavi, cât şi în reintegrarea lor socială.

 

– Ce s-a schimbat la Institutul de Psihiatrie „Socola” în mandatul dvs.?

 

– Schimbările sunt multe şi evidente şi pornesc chiar de la structura spitalului, pe care, în urma discuţiilor cu colectivul de specialişti – medici, şefi de secţie, director medical, am adaptat-o mult mai bine la necesităţile actuale. Astăzi, modalitatea de împărţire a paturilor şi structurarea secţiilor sunt foarte bine adaptate provocărilor contemporane. Şi aici aş putea să dau câteva exemple. Când am venit la conducerea spitalului existau paturi de bolnavi cronici în secţiile de acuţi. Luând în calcul toate raportările pe care le-am primit de-a lungul timpului, am constatat că aceste paturi existente în compartimentele de acuţi au generat o creştere a infecţiilor nosocomiale. Explicaţia este dată de timpul pe care pacienţii îl petrec în spital: cronicii stau o perioadă îndelungată, vorbim aici de luni, în timp ce acuţii stau ceva mai puţin.

Cei care stăteau în spital mult timp erau influenţaţi de către cei care aveau o perioadă de spitalizare de, să zicem, de 14 zile. Am sesizat că a crescut rata infecţiilor nosocomilare generate, de exemplu, de infecţiile resporatorii. În acest caz, decizia corectă a fost acea de a scoate paturile de cronici din secţiile de acuţi şi de a înfiinţa o secţie de cronici. Aceasta a fost soluţia din punct de vedere medical. În plus, acum câțiva ani, datoriile Institutului erau de peste 4 milioane de lei, acum avem 2 milioane de lei în conturi.

 

– S-a vorbit și despre faptul că v-ați amenajat alt birou, atunci când ați devenit manager

 

Dacă discutăm şi despre alte situaţii pe care le-am considerat nefireşti atunci când am venit ca manager, putem vorbi despre existenţa birourilor administrative în cadrul unei secţii de bolnavi acuţi. Am considerat că activitatea administrativă nu poate interfera cu activitatea medicală şi, din acest motiv, am decis eliberarea tuturor birourilor din cadrul secţiei de acuţi. Am redat astfel spaţiile respective activităţii medicale, construind în acelaşi timp o nouă locaţie pentru partea adminsitrativă, unde, de altfel, funcţionăm şi acum.

Am găsit laboratorul de analize într-o clădire veche, care nu mai prezenta siguranţă pentru angajaţi (de altfel, exista de mai mult timp chiar şi o recomandare din partea Direcţiei de Sănătate Publică privind reabilitarea sau mutarea laboratorului de analize). În urma mutării spaţiilor administrative, una dintre locaţiile eliberate a fost furnizată laboratorului şi în acest fel am mai rezolvat o problemă. Astăzi, clădirea veche a laboratorului este conservată şi urmează ca în perioada următoare să găsim soluţii de finanţare pentru reabilitarea ei.

 

-În spitalele din Europa se pune un mare accent pe îngrijirile paleative.

 

– În cazul secţiilor de paleaţie condiţiile au fost mult îmbunătăţite şi aici mă refer în primul rând la dotări, pentru că bolnavii internaţi în aceste secţii sunt în fază terminală şi au nevoie de asistenţă medicală optimă. Investiţiile pe care le-am făcut la „Socola” au vizat, aşadar, şi secţia de paleaţie, în sensul că am cumpărat paturi adaptate pentru acest tip de suferinţă, am achiziţionat monitoare de asistenţă a funcţiilor vitale, am cumpărat concentratoare de oxigen, foarte utile în condiţiile în care spitalul nostru nu deţine o staţie de oxigen. Am reabilitat toaletele, adaptându-le nevoilor pacienţilor de acest tip. Am realizat, de asemenea, spaţii mai generoase pentru cazarea pacienţilor.

 

Sigur, exemplele pot continua pentru secţia de paleaţie, dar, dacă ne referim la întregul spital, pot spune că o atenţie deosebită am acordat-o şi Camerei de Gardă sau Triajului, care a fost regândit ca structură organizatorică. Astăzi, Camera de Gardă este organizată după principiul funcţionării unui Compartiment de Primire Urgenţe, cu toate funcţiunile necesare. De asemenea, tot la nivelul Camerei de Gardă s-au realizat şi dotările necesare pentru a putea interveni atunci când urgenţa o cere. Secţiile spitalului au fost dotate cu aparatura necesară minimală de funcţionare şi aici mă refer la defibrilatoare, la electrocardiografe… Laboratorul de imagistică a fost şi el completat cu aparatură specifică, laboratorul de balneo-fizioterapie a fost dotat cu echipamente noi, care pot oferi servicii de calitate pacienţilor. Nu în ultimul rând, departamentul de imagistică a fost dotat cu un Computer Tomgraf (CT), fapt care a reprezentat un pas important în buna funcţionare a spitalului.

 

– Cumpărarea CT-ului s-a transformat la un moment dat într-un scandal. De ce a fost necesară această investiţie?

 

– Este impropriu spus „scandal”, pentru că noi considerăm că această achiziţie s-a făcut în mod special la solicitarea specialiştilor. Nu se putea realiza un diagnostic diferenţial pentru a se stabili dacă este vorba despre o boală organică sau dacă este vorba despre o afecţiune psihiatrică. Pentru Institut, această achiziţie a reprezentat un pas înainte, deoarece a venit în sprijinul activităţii medicale şi de cercetare. Nu cred, însă, că acest CT este punctul terminus al laboratorului de imagistică. Cred că încununarea laboratorului de imagistică ar trebui făcută şi cu un aparat de rezonanţă magnetică.

 

De abia atunci vom putea discuta despre un serviciu cu adevărat de calitate. Au existat, într-adevăr, voci ale unor nespecialişti care au ridicat doar problema oportunităţii achiziţionării unui asemenea tip de aparat, dar argumentele medicale ale specialiştilor de la noi nu au putut fi puse la îndoială. Mai mult, procedurile de achiziţie au fost respectate în cele mai mici amănunte, iar investiţia a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii, cel care este ordonator de credite şi care a asigurat finanţarea, răspunzând astfel solicitării noastre. Totodată, demn de menţionat este şi faptul că pe durata derulării contractului de achiziţie au fost realizate şi economii importante, în sensul că din suma alocată iniţial pentru CT am reuşit să luăm şi un aparat radiologic digital, precum şi aparatură pentru dotarea secţiei de fizioterapie.

 

– Care a fost primul lucru pe care l-aţi spus angajaţilor de la „Socola” după ce aţi câştigat concursul pentru postul de manager?

 

– Primul lucru l-am spus, de fapt, în momentul în care am fost numit ca interimar în această funcţie. M-am adresat în primul rând colegilor din Comitetul Director şi le-am spus că în cazul unei funcţii de conducere într-o unitate sanitară un singur lucru este cert: la un moment dat pleci din această funcţie. De asemenea, le-am spus că este foarte important ca pe perioada acestui mandat să lăsăm în urma noastră o construcţie solidă, pe care să se poată ridica în continuare noi şi noi nivele. Ceea ce îmi doresc și în al doilea mandat.

 

– În spaţiul public au apărut o serie de informaţii cum că aţi făcut unele schimbări de personal doar de dragul de a vă pune oamenii dumneavoastră în posturi cheie…

 

– Este adevărat că în spaţiul public oricine poate să spună ce vrea sau să vadă o serie de lucruri care se întâmplă şi să tragă concluzii care nu sunt neapărat reale… Noi vorbim despre angajaţi ai Institutului de Psihiatrie „Socola”, iar pentru mine toţi angajaţii sunt egali, respectând competenţa lor profesională, bineînţeles. Dar, trebuie să fiţi de acord cu faptul că atunci când într-un departament lucrurile nu merg bine se impune luarea unor măsuri, mergând chiar până la înlocuirea unor persoane. În plus, funcţiile într-un spital se ocupă prin concurs, lucru cât se poate de simplu şi de uşor de înţeles. Oricine poate participa la un concurs, dar, de fiecare dată, doar unul va fi mai bun sau, altfel spus, un post poate fi ocupat doar de o singură persoană. Funcţiile cheie au fost ocupate doar de persoane care au avut abilităţi profesionale. Mai mult, cred în continuare că este important ca în conducerea unei unităţi să existe numai persoane capabile să desfăşoare o activitate profesională de înaltă calitate.

 

– Cum vă înţelegeţi cu asistentele de la „Socola”?

 

– Foarte bine. Dacă vă referiţi la asistentele şefe, cu care am întâlniri săptămânale, pot să vă spun că lucrăm foarte strâns profesional, ele îmi prezintă problemele cu care se confruntă, iar eu împreună cu Comitetul Director încercăm să rezolvăm aceste probleme pentru că atât noi, cât şi ele asigurăm la „Socola” o asistenţă medicală de calitate. Tot ceea ce ne interesează este ca pacienţii noştri să fie mulţumiţi de ceea ce găsesc în spital, de modalitatea în care sunt trataţi, de modul în care li se asigură tratamentul medical, de condiţiile hoteliere, de igienă etc. Este normal să avem o relaţie profesională foarte apropiată, deoarece dezbatem permanent problemele care apar şi încercăm soluţionarea acestora. Dumneavoastră m-aţi întrebat de asistente, dar să ştiţi că foarte bine mă înţeleg şi cu medicii de aici, cu infirmierii, cu personalul administrativ, cu toţi cei care pun umărul la formarea unui prestigiu incontestabil pentru Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi. Mulțumesc pe această cale și președintelui Consiliului Județean Iași, Marcel Popa (foto), care ne-a sprijinit, și sprijină spitalele din Iași, pentru a ajunge la un nivel european..

 

– Se spune că manageriați Institutul cu „o mână de fier”

 

– Trebuie să înţelegeţi un singur lucru: Institutul are peste 1.000 de angajaţi şi este normal ca o parte dintre ei să fie nemulţumiţi la un moment dat. În mod cert, şi cred că orice conducător de unitate publică sau privată vă va spune acelaşi lucru, nu poţi mulţumi pe toată lumea. Sigur, dintre persoanele nemulţumite sunt unele mai vocale, care trăiesc într-un fel de manie a persecuţiei, dar ceea ce pot să vă spun este că eu, ca manager, am încercat tot timpul să pun fiecare om în locul în care el se simte util şi este util pentru instituţie. Acesta este un crez al meu, pe care-l consider foarte important şi la care nu voi renunţa niciodată.

 

Totodată, pot să vă spun că am vrut permanent, şi acesta a fost principalul meu criteriu, ca ocuparea posturilor la „Socola” să se facă în baza unor concursuri care să fie organizate corect şi fără influenţe din afară sau altfel de intervenţii, indiferent de natura lor. În ce măsură am reuşit? Cred că în totalitate, pentru că, indiferent de discuţiile care au mai fost cu privire la deciziile pe care le-am luat la un moment dat, repet decizii manageriale pe care unii le-au înţeles, iar alţii nu, nu au mai existat în spaţiul public referiri negative la concursurile de angajare. Mai mult, pot să vă spun că, în urma dialogului pe care l-am avut cu asistentele şefe sau cu alte categorii de personal, s-a observat o creştere a calităţii persoanelor care au venit în Institut şi acest lucru nu poate decât să mă bucure.

 

– Ce credeţi că i-a deranjat cel mai mult pe unii dintre salariaţi la dumneavoastră?

 

– Probabil faptul că le-am cerut să-şi facă treaba bine, faptul că am eliminat o serie de cutume care au existat de-a lungul vremii şi am încercat să găsesc pentru fiecare o activitate astfel încât, în funcţie de banii pe care-i primeşte, să ofere ceva pe măsură acestui Institut. Cei mai mulţi au înţeles şi s-au conformat, însă unii nu au înţeles şi au preferat să se simtă persecutaţi, nedreptăţiţi, iar o parte dintre ei chiar au generat şi anumite scadaluri. Personal, însă, sunt cu inima împăcată, pentru că deciziile pe care le-am luat şi ceea ce am gândit pentru unitate a fost în concordanţă cu interesul general al instituţiei şi nu cu interesele personale ale unuia sau altuia.