Regimurile comuniste s-au prăbuşit în urmă cu 18 ani, însă pentru milioane de locuitori ai Europei de Est amintirea acestei epoci este veşnic prezentă. Este o amintire cât se poate de concretă, materializată în mii şi mii de blocuri cenuşii cu care comuniştii au umplut oraşele industrializate forţat.

Sunt blocuri identice în urâţenia
lor şi, în majoritate, lipsite de confort, dar pentru locatarii lor sunt bune, fiindcă mai mult nu-şi pot permite.

Conştiente că nu vor scăpa cu
una, cu două de această moştenire de beton a erei comuniste, autorităţile est-europene încearcă să găsească soluţii pentru a le moderniza, însă rezultatele nu au fost până acum spectaculoase.

Prefabricatele din care s-au
făcut majoritatea acestor blocuri au o durată medie de viaţă de 80- 100 de ani, astfel că ele nu vor dispărea prea curând din peisaj.

Moştenirea de beton
a lui Stalin

Blocurile de locuinţe şi, implicit, primele cartiere muncitoreşti au apărut în Europa de Est odată cu „Planul principal pentru Moscova“, lansat de Stalin în 1935. Conform planului, trebuiau ridicate cartiere de blocuri similare, care să aibă cel puţin şase etaje. Scopul acestuia era de a oferi locuinţe ieftine ţăranilor aduşi să lucreze în fabrici şi uzine.

Totodată, prin cazarea proletariatului
în apartamente identice se urmărea curmarea tendinţelor individualiste, considerate periculoase pentru „omul nou“, care nu trebuia încurajat să gândească prea mult.

După impunerea comunismului în Europa de Est, URSS a exportat moda cartierelor muncitoreşti în toate ţările-satelit. Spre exemplu, în Germania de Est, blocurile din beton prefabricat şi-au făcut apariţia în 1960, iar în 1972 s-a lansat un ambiţios program ce viza mutarea a peste 100.000 de oameni în astfel de locuinţe.

Apartamentele din noile blocuri
erau mici, prost finisate, cu bucătării modeste în care nu încăpea toată familia la masă, însă pentru cei cărora le erau repartizate ofereau un lux la care nici nu visau – cum ar fi apă curentă, canalizare şi lumină electrică. Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale acestor blocuri îl reprezintă sistemul prost de încălzire şi lipsa izolaţiei termice. Din această cauză, în tot spaţiul ex-sovietic se caută cu înfrigurare soluţii şi fonduri pentru reabilitarea termică a acestor blocuri.

Luxul de la „Hruşciovchi“


Majoritatea celor 140 de milioane
de locuitori ai Rusiei locuiesc în blocuri comuniste, în apartamente pe care le numesc afectuos „Hruşciovchi“, după numele fostului lider comunist pe vremea căruia au fost construite în anii 1960.

„Hruşciovchi“ au nişte bucătă
rii minuscule, dar măcar le au, ceea ce reprezintă un mare pas înainte faţă de aşa-numitele „kommunalki“. Aşa cum le spune şi numele, acestea aveau bucătăriile, băile şi uneori chiar şi dormitoarele la comun, ceea ce excludea noţiunea de intimitate, şi ea inutilă pentru omul nou, care nu are nimic de ascuns tovarăşilor săi.

„Singura soluţie de bun-simţ
este să dai jos blocurile astea şi să construieşti unele noi şi moderne“, spune Denis Sokolov, şef al direcţiei de cercetare la firma imobiliară Cushman&Wakefield, din Moscova. Problema este că apartamentele noi sunt prea scumpe pentru cei mai mulţi dintre ruşi.

CULTURĂ DE CARTIER


Experimentul „Blocului european“


Problema modernizării blocurilor
comuniste preocupă şi autorităţile de la Budapesta. În Ungaria s-a şi pus în practică un proiect finanţat de UE pentru renovarea unui bloc. Clădirea ce a beneficiat de lucrări de modernizare în valoare de 2,2 milioane de euro este situată în Dunaujvaros, fostul oraş Stalin, şi a fost construită pentru muncitorii de la oţelăria din vecinătate. În urma renovării, blocul se mândreşte astăzi cu panouri solare, facturi scăzute la întreţinere şi o grădină pe acoperiş. Blocul cenuşiu a fost vopsit într-o combinaţie de galben cu portocaliu, iar geamurile prin care bătea vântul au fost înlocuite cu termopan.

Chiar dacă nu au condiţii prea grozave, mulţi est-europeni nu sunt deloc dispuşi să se despartă de blocurile în care au crescut şi şi-au întemeiat familii. De-a lungul vremii s-a format şi o cultură de cartier. Prieteniile născute între locatarii aceluiaşi bloc conduc mai departe la un soi de mândrie de a locui în cutare cartier şi dispreţul subtil faţă de cei din alte zone ale oraşului, considerate mai proaste.

În Polonia, acest gen de cultură a dus şi la apariţia unui gen aparte de hip-hop, numit „blokersi“. Pe de altă parte, oamenii mai în vârstă se declară foartă mulţumiţi de blocurile în care stau. „Îmi place aici“, susţine ungurul Laszlo Ling (55 de ani), care trăieşte dintr-o pensie de invaliditate de 50.000 de forinţi (287 $), într-o „cutie de chibrituri“ de 37 de metri pătraţi, din oraşul Miskolc. „Avem magazine, poştă, o şcoală aici, o şcoală dincolo, iar centrul oraşului este la cinci minute de mers cu autobuzul“, spune el, admirând din balcon panorama cenuşie a cartierului.

GHETOURI DE BETON


În România vor rezista
încă 70 de ani

Nici românii nu vor scăpa aşa
de uşor de blocurile construite în perioada comunistă, în condiţiile în care durata de viaţă a acestora este de până la 100 de ani. „A fost o singură perioadă în care s-au construit blocuri mai puţin sigure, între 1967 şi 1977. După cutremur, normele au fost mult mai stricte“, afirmă Artur Silvestri, profesor în gestiune imobiliară.

Potrivit acestuia, blocurilor
comuniste ar trebui să li se facă reparaţii capitale odată la 30 de ani, pentru a fi schimbate instalaţiile termice şi electrice. Pentru că cele mai multe clădiri au fost ridicate în anii ’70-’80, primele reparaţii ar fi trebuit să fie realizate după 1995. „Modernizările blocurilor stau astăzi în puterea asociaţiilor de proprietari, care se pot mobiliza singure“, explică Silvestri.

În unele ţări există legi speciale
care obligă proprietarii să întreţină clădirile – în Franţa, de exemplu, deţinătorii de locuinţe trebuie să vopsească faţadele o dată la cinci ani. Artur Silvestri susţine că, în ultima perioadă, există mulţi dezvoltatori de locuinţe care, în lipsa terenurilor libere din Capitală, au lansat pe piaţă varianta demolării imobilelor vechi. Acesta consideră că nu este o soluţie, întrucât blocurile sunt locuibile şi pot fi amenajate.
(Teodora Trandafir)