DIE PRESSE: Victor Ponta, admirator al lui Che Guevara, pus să schimbe România

DIE PRESSE: Victor Ponta, admirator al lui Che Guevara, pus să schimbe România

Victor Ponta, în vârstă de 39 de ani, preşedintele PSD, a fost desemnat noul premier al României, scrie cotidianul austriac Die Presse în ediţia de astăzi, menţinonând că tânărul politician proaspăt numit în funcţie este un admirator al lui Che Guevara.

Die Presse aminteşte în articolul publicat în ediţia de azi de interviul realizat de jurnaliştii austrieci în luna februarie a anului curent cu Victor Ponta, în prezent premier desemnat.

În februarie, când a fost întrebat de cotidianul austriac dacă dispune de experienţa necesară unui premier, dacă la vârsta de 39 de ani nu ar fi cumva prea tânăr pentru a ocupa funcţia de prim-ministru al României, Victor Ponta a răspuns că atunci când vine vorba de politică este deja un cunoscător.

"Din păcate, în politică sunt deja o vulpe bătrână", scrie Die Presse, citându-l pe Victor Ponta.

Aflat la putere de nici trei luni, guvernul Ungureanu a fost răsturnat vinerea trecută după adoptarea unei moţiuni de cenzură depuse de USL, menţionează publicaţia amintită. În România, vremurile sunt tulburi, mai notează cotidianul austriac.

Victor Ponta, care se află la şefia PSD din 2010, urmează să desemneze membrii noului guvern, care probabil va fi format din membri ai USL.

Victor Ponta aparţine unei noi generaţii de politicieni români, concluzionează ziarul austriac. Fost procuror, Victor Ponta a intrat în politică în 1999 şi a deţinut deja două mandate în parlament. Există persoane care îl consideră un simplu lider de faţadă al alianţei Opoziţiei, mai notează Die Presse, adăugând că Ponta, care s-a declarat simpatizant al lui Che Guevara, este căsătorit cu europarlamentara şi colega sa de partid Daciana Sârbu şi are doi copii. AFP: Victor Ponta, un tânăr lup al politicii, admirator al lui Che Guevara

Într-un comentari publicat de AFP vineri, Victor Ponta era numit "un tânăr lup al politicii cu ambiţii mari". "Cu aerul său de elev model, el îşi afişează admiraţia pentru revoluţionarul bolivian Che Guevara şi se declară un «om de stânga pur şi dur»", comenta AFP.

Considerat mai moderat decât colegul său liberal Crin Antonescu, el a surprins totuşi opinia în ultimele luni prin afirmaţii calificate "şocante" de mass-media, aminteşte AFP."În ajunul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, el l-a calificat pe blogul său pe preşedintele Nicolas Sarkozy  «simbol de om politic demagog, populist fără limite, lipsit complet de valori şi scrupule, întreţinând concepţii foarte autoritare şi antidemocratice, un bufon asemănător lui Băsescu»", a mai scris AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News