Didi: "Sunt îndrăgostit de România"

Didi: "Sunt îndrăgostit de România"

Brazilianul din atacul campioanei CFR Cluj spune că se simte perfect în ţara noastră, unde a văzut prima oară zăpada.

Coşmarul brazilianului Cleidimar Magalhaes Silva, alias Didi, atacantul echipei de fotbal CFR Cluj, continuă. Accidentat în toamna anului trecut, când a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate, Didi a trecut prin momente cumplite şi acum zece zile, la meciul de campionat cu Unirea Urziceni.

Atunci, sud-americanul s-a lovit din nou la genunchiul cu probleme. Alături de argentinianul Diego Ruiz, Didi a plecat vineri la Bologna, pentru un control medical amănunţit. Cei doi atacanţi ai campioanei României erau aşteptaţi să revină în ţară aseară, cu rezultatele investigaţiilor. Înainte de a ajunge în Italia, „Evenimentul zilei“ a stat de vorbă cu Didi.

„Tata merge cu vaca la câmp“

EVZ: Didi, ţi-ai dori să te stabileşti în România? Didi: Îmi place foarte mult ţara voastră. Iubesc oraşul Cluj. Ne simţim bine aici, dar nu mă voi stabili în România. Un brazilian renunţă greu la ţara sa. Vreau să-mi fac treaba bine aici, dar vreau să mă întorc acasă în cinci-şase ani. Sunt îndrăgostit de România, dar îmi e dor de Brazilia, de părinţii şi de fraţii mei.

Cum e la Itabira, oraşul tău natal? E frumos. Nu avem plajă, dar e frumos. Avem carnaval, aşa că n-am simţit nevoia niciodată să mergem la Rio, mai ales că sărbătorile sunt în acelaşi timp. Suntem aproape de Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais. Mă duc cu plăcere mereu acasă. Când ajung acasă, toată lumea mă tratează ca pe o vedetă. Sunt singurul din familie care joacă fotbal. Mai am un frate şi trei surori. Două sunt căsătorite, una, cea mai mică, locuieşte în continuare cu părinţii. Mai am şi patru nepoţi.

Îi ajuţi cu bani pe ai tăi? Au tot ce le trebuie. Nu mi-au cerut niciodată bani. Le dau dacă văd că au nevoie, nu se pune problema să nu-i ajut. Fratele meu câştigă bine. E cel mai talentat şofer de camion din Brazilia! Mama e casnică. Nu a lucrat niciodată, pentru că era şi greu, cu cinci copii acasă. Tata e pensionar. Acum îi place să meargă cu vaca la câmp!

Cum te-ai adaptat la Cluj? Cu oamenii destul de repede, mai ales că eram mulţi jucători veniţi din Portugalia. Mai greu mi-a fost cu vremea. Nu văzusem niciodată zăpadă, iar frigul mă năucise.

MĂRTURISIRE

S-a însurat cu Sandra, vecina din copilărie, şi vrea să devină fizioterapeut

La întâlnirea cu EVZ, Didi le-a adus cu el pe Sandra şi pe Giovanna, soţia, respectiv fiica lor în vârstă de doar un an şi două luni. „Sunt ochii mei“, şopteşte atacantul de la CFR Cluj. Didi şi Sandra se cunosc încă din copilărie. La Itabira, familiile lor sunt vecine. El are 26 de ani, ea - doar 21, dar sunt împreună de şase ani. Sandra l-a urmat pe iubitul său şi în Portugalia, acolo unde a evoluat la Pacos, între 2005 şi 2007. Frumoasa braziliancă se scuză că nu a învăţat încă româneşte.

„Înţeleg puţin“, spune ea şi, cu un zâmbet larg, îşi dezveleşte dantura albă ca zăpada, îmbrăcată însă într-un aparat metalic de îndreptare a dinţilor. „Când ne vom întoarce acasă, aş vrea să devin fizioterapeut. Sandra deja trebuie să plece peste câteva zile. Nu mai are viză. Ea vrea să facă facultatea de medicină veterinară“, dezvăluie Didi.

FAMILIE REUNITĂ. Didi şi Sandra au grijă de micuţa Giovanna

Ne puteți urmări și pe Google News