Dica pierde tot sezonul de primavara!

Dica pierde tot sezonul de primavara!

Fotbalistul Nicolae Dica a fost operat ieri la clinica Isokinetic din Bologna, iar perioada de refacere indicata de medici este de cinci luni!

In aceste conditii, Steaua va fi nevoita sa joace fara "decarul" sau tot sezonul de primavara. Golgheterul "ros-albastrilor" a fost supus unei interventii chirurgicale efectuate de doctorul Maurillo Marcacci, in urma careia i-a fost reconstruit ligamentul incrucisat anterior de la genunchiul drept.

Pitesteanul va efectua recuperarea tot la Bologna, locul unde s-a mutat in ultimele luni "cantonamentul" stelistilor accidentati. Nicolae Dica s-a "rupt" pe 17 ianuarie, in timpul "amicalului" cu Siena Primavera, dupa ce a sarit la cap cu un adversar si a "aterizat" gresit.

In acest moment, la Bologna se mai afla in "reparatii" portarul brazilian Andrey Nazario si atacantul Daniel Oprita, ambii cu afectiuni la genunchiul drept. Steaua l-a pierdut si pe mijlocasul Florin Lovin, care a plecat in Antalya pentru a semna un contract cu formatia rusa Amkar Perm. Francezul Fabien Camus, de la Charleroi, nu accepta sa vina in Ghencea.

Bataie de joc la vanzarea biletelor Steaua a scos ieri la vanzare tichetele valabile la partida-tur cu FC Sevilla, contand pentru "saisprezecimile" Cupei UEFA, meci programat pe 15 februarie. Pana pe 1 februarie, biletele se vand doar abonatilor.

Desi se anuntase ca ghiseele vor fi deschise intre orele 12.00 si 16.30, vanzatorii angajati de Steaua si-au batut joc de suporterii stransi la portile arenei.

Vanzatorii care aveau tichete pentru tribuna zero si tribuna intai au venit cu 40 de minute intarziere. Comerciantii tichetelor pentru tribuna a doua au aparut la 13.15. Biletele pentru peluze au fost aduse dupa o ora si 40 de minute.

Ne puteți urmări și pe Google News