Diana Munteanu-Niculescu, în aşteptarea berzei

Diana Munteanu-Niculescu, în aşteptarea berzei

SCHIMBĂRI. Vedeta de televiziune a intrat de curând într-o nouă etapă a vieţii: a revenit definitiv în ţară alături de soţul său, fotbalistul Claudiu Niculescu, şi se pregăteşte pentru momentul în care va deveni pentru prima dată mamă.

Chiar dacă şi-a petrecut o bună perioadă de timp departe de casă, fiind plecată alături de soţul ei, fotbalistul Claudiu Niculescu, prin Germania şi Cipru, Diana Munteanu nu s-a rupt complet de atmosfera din România.

A continuat să prezinte emisiunea „Conferinţa de presă“ de la Antena 2 şi a făcut lunar drumuri în ţară pentru filmări, iar în străinătate a fost mai tot timpul conectată la fluxul de noutăţi datorită televizorului şi a internetului.

Aere de România

Cu toate acestea, Diana spune că i-a lipsit enorm aerul de acasă: „Perioada petrecută departe de casă a fost foarte grea... A trecut mai uşor doar pentru faptul că ne-am avut tot timpul unul pe celălalt. Mi-au lipsit familia şi prietenii. De fapt, cam tot! Trebuie să recunosc că este mare diferenţă între a trăi în Germania şi a trăi în Cipru. În Germania mi-a plăcut aproape tot şi ne-am simţit foarte bine, în schimb, Ciprul nu a fost chiar pe gustul meu. Îmi era dor să respir aerul de aici. În Cipru e o climă care mie nu mi-a priit deloc. În plus, îmi era dor de limba maternă, de oamenii de aici“.

Se pare că întoarcerea în ţară a cuplului Munteanu-Niculescu a fost de bun augur, deoarece aceştia au aflat că vor deveni părinţi. Diana, care a împlinit, pe 15 decembrie 2008, 30 de ani, aşteaptă primul său copil, iar fotbalistul dinamovist va deveni tată pentru a treia oară. Acesta mai are doi copii dintr-un mariaj anterior.

Diana declară că este foarte fericită de când a aflat că este însărcinată şi încă nu-i vine să creadă ceea ce i se întâmplă: „Sincer, doar de ceva vreme am început să realizez minunea... Mă simt minunat şi mult mai fericită“.

„Nici nu mă gândesc să nu muncesc!“

Având în vedere schimbarea majoră din viaţa sa personală, Diana declară că emisiunea pe care o prezintă la Antena 2 se va schimba pe ici, pe colo, însă nici nu concepe să renunţe la activitate. „Emisiunea va suferi ceva modificări, dar voi continua la Antena 2 şi voi munci atât cât sarcina îmi va permite, sper eu cât mai mult. Nici nu mă gândesc să nu muncesc!“.

Astfel, întâlnirea faţă-n faţă dintre ziariştii specializaţi pe domeniul monden şi vedete va continua să existe, mediată de Diana, cea care a fost, la rândul său, ţinta peniţei ascuţite a jurnaliştilor vânători de cancanuri.

Vedetele şi presa, o relaţie simbiotică

Ea a învăţat să privească cu detaşare intruziunea presei în viaţa sa privată şi nu poartă pică pe curiozitatea jurnaliştilor faţă de viaţa sa personală, ţinută mult timp ascunsă de ochii curioşilor. „Într-adevăr, presa pândeşte şi taxează fiecare mişcare greşită, dar, până la urmă, vedetele fără presă n-ar exista, cum nici ziariştii n-ar avea ce scrie dacă vedetele n-ar fi. Au fost momente în care ziarele au exagerat în ceea ce mă priveşte şi pe moment nu mi-a picat tocmai bine, dar, în timp, m-am obişnuit.“

Teoria Dianei

În plus, chiar ea recunoaşte că, dacă ar fi în pielea unui ziarist, ar căuta aceleaşi subiecte care ţin de viaţa privată a unui personaj şi adaugă că joaca de-a şoarecele şi pisica dintre cele două tabere nu poate ajunge la un deznodământ fericit vreodată.

„Greşeala ziariştilor este că publică ştiri despre aşa-zisele vedete. Pe de altă parte, ziariştii spun că vedetele nu comunică aşa cum trebuie cu presa. Corect, dar sunt cazuri în care, şi dacă au comunicat, a fost tot în dezavantajul lor. Aşa că putem spune că fiecare greşeşte în felul lui, fiecare are dreptate în felul lui şi nu cred că se va ajunge vreodată la o prietenie între vedete şi ziarişti, poate doar la relaţii bazate pe respect şi atât“, defineşte Diana relaţia imposibilă vedetă-jurnalist.

În aşteptarea moştenitorului

Peste câteva luni, priorităţile familiei Munteanu-Niculescu se vor schimba complet, iar viaţa proaspeţilor părinţi se va învârti în jurul nou-născutului. Se poate simţi deja în tonul Dianei starea emoţională aparte a unei viitoare mămici. „Am învăţat că este bine să te bucuri de viaţă aşa cum este ea şi că cel mai important lucru este sănătatea. Asta ar trebui să fie îndeajuns pentru oricine“, „decretează“ ea.

Se bazează întotdeauna pe sprijinul mamei sale, despre care spune că reprezintă un model pentru ea, şi pe cele câteva prietene. „Am vreo două prietene de nădejde, atât. E greu să ai prieteni în ziua de azi. Şi nu neapărat pentru a face confidenţe, ci oameni pe care să te poţi baza atunci când ai nevoie“, spune Diana.

CROCHIU

Diana Munteanu, mereu pe platourile de filmare

Prezentatoarea de la Antena 2 s-a născut pe 15 decembrie 1978 la Braşov şi a absolvit Actoria în cadrul UNATC. Parcursul său artistic cuprinde un stagiu la „Şcoala Vedetelor“ şi experienţa de VJ la MCM, transformat apoi în MTV. Postul muzical a fost înlocuit cu cel specializat pe talk-show-uri, Antena 2.

Aici prezintă „Conferinţa de presă“, o emisiune care facilitează întâlnirea vedetelor cu jurnaliştii. Celebrităţile le pot cere socoteală astfel celor care scriu doar jumătăţi de adevăr despre ele, iar presa poate chestiona direct „subiectul“ preferat.

Din portofoliul de actriţă al Dianei fac parte apariţii în filmele „Filantropica“, „Azucena“, „Necropolis - Return of the Living Dead“, „Fiul lui Chucky“ şi un rol principal în serialul poliţist produs de Antena 1, „Un caz de dispariţie“.

ACTIVĂ. Diana Munteanu spune că va munci atât timp cât sarcina îi va permite

POVESTE DE DRAGOSTE

Diana şi Claudiu, nuntă la Palat

  • La câteva luni după ce a divorţat de soţia sa, Lidia, cu care are doi copii, dinamovistul Claudiu Niculescu s-a căsătorit cu Diana Munteanu.
  • Cei doi aveau o relaţie de mai mult timp, pe care au încercat s-o ţină ascunsă, din cauză că fotbalistul se afla într-un divorţ dificil. Odată încheiat capitolul partaj şi încredinţare copii, Claudiu s-a însurat cu Diana în vara anului 2007, la Palatul Snagov.
  • Naşi le-au fost cuplul Mihaela şi Cristi Borcea, iar printre invitaţi s-au aflat numeroase personalităţi din lumea fotbalului şi nu numai. Diana şi Claudiu Niculescu şi-au achiziţionat ţinutele de nuntă din Italia, iar organizarea întregului eveniment, desemnat „nunta anului“, ar fi costat aproximativ 100.000 de euro.

CUPLU. Diana şi Claudiu, doi miri eleganţi, năşiţi de familia Borcea (Foto: Libertatea)

Ne puteți urmări și pe Google News