Dialog de suflet Bölöni - Torje: Te iau la PAOK

Dialog de suflet Bölöni - Torje: Te iau la PAOK

Laszlo Bölöni, antrenorul echipei elene PAOK Salonic, a încercat să-i ridice moralul internaționalului Gabi Torje, care prinde destul de rar primul „11” al formaţiei italiene Udinese.

Cu fostul rapidist Costin Lazăr titular şi cu Laszlo Bölöni pe banca tehnică, grecii de la PAOK au mai scos un rezultat mare în Liga Europa. Gruparea din Salonic a remizat aseară, scor 0-0, pe terenul italienilor de la Udinese, în prima manşă din „16”-imile competiţiei, şi va accede mai departe dacă va câştiga returul programat joia viitoare, pe teren propriu. Gabi Torje, fostul dinamovist transferat anul trecut la formaţia sponsorizată de concernul „Dacia”, a fost doar spectator de lux la acest meci.

Lpți Bölöni a povestit astăzi, pentru EVZ, cum a încercat să-i ridice moralul internaţionalului român. „Am vorbit cu Gabi Torje înainte de meci. Era trist, pentru că e folosit rar de Udinese, şi atunci i-am spus că îl iau la PAOK şi aici o să joace meci de meci. A fost doar o simplă glumă, nu am discutat nimic cu italienii despre un transfer al lui Torje”, ne-a spus Bölöni.

În ediţia de mâine a cotidianului „Evenimentul zilei” veţi putea citi un interviu pe larg cu antrenorul Laszlo Bölöni.

Ne puteți urmări și pe Google News