Diaconescu: Tema scutului antirachetă trebuie depolitizată
- Simona Mătieș
- 19 aprilie 2012, 20:33
Tema scutului antirachetă trebuie să fie depolitizată în discuţiile dintre NATO şi Rusia, iar dialogul trebuie să fie principalul argument pentru înlăturarea diferenţelor de abordare sau de percepţie, a declarat, azi, ministrul de externe Cristian Diaconescu, după reuniunile Consiliului Nord-Atlantic şi Consiliului NATO-Rusia.
”Dintr-o evaluare preliminară rezultă că interesele comune ale NATO şi ale Rusiei sunt mult mai importante decât punctele de divergenţă. În opinia României, tema scutului antirachetă trebuie să fie depolitizată, iar dialogul trebuie să fie principalul argument pentru înlăturarea diferenţelor de abordare sau de percepţie. Noi avem toată disponibilitatea pentru un astfel de dialog, pentru ca eventualele preocupări de securitate ale unor state din afara zonei NATO să fie eliminate”, a afirmat Diaconescu, citat de corespondentul Agerpres.
Contribuţia importantă a României este aceea că, în proiectul de decizie de la summitul de la Chicago, din luna mai, va fi inclus conceptul extins privind apărarea antirachetă în cadrul mai larg defensiv şi de descurajare al mandatului NATO. ”La Chicago va fi posibil ca şefii de stat şi de guvern să poată omologa un al treilea sistem defensiv şi de descurajare, ca atribut fundamental al Alianţei, alături de sistemul armamentelor convenţionale şi de cel nuclear”, a subliniat ministrul român de Externe. Șeful diplomației române a mai apreciat, azi, la finalul reuniunii ministeriale a Consiliului Nord-Atlantic de la Bruxelles, că, în acest moment, cooperarea pe care o are România cu SUA este la cel mai înalt nivel al raporturilor bilaterale la nivel global.