Dezbaterea McCain-Obama, lovită de taifunul financiar

Dezbaterea McCain-Obama, lovită de taifunul financiar

Republicanul John McCain şi-a suspendat campania şi nu mai vrea să participe la confruntarea televizată cu democratul Barack Obama.

Criza financiară din Statele Unite loveşte în plin campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. Candidatul republican John McCain a decis să-şi suspende, începând de ieri, toate activităţile de campanie pentru a pune umărul la ieşirea din impas, motiv pentru care exista riscul ca prima confruntare televizată cu rivalul său democrat, Barack Obama, să fie amânată, transmite AFP. Aceasta era programată pentru vineri la 21.00, ora Washingtonului (sâmbătă la 4.00, ora României).

Spre deosebire de McCain, care a cerut amânarea confruntării pentru a se dedica exclusiv discuţiilor privind planul de salvare a sectorului financiar propus de Administraţia Bush, Obama a cerut ca dezabterea televizată să aibă totuşi loc. Senatorul de Illinois a opinat că tocmai acum este momentul ca naţiunea americană să afle ce planuri are cel care, peste aproximativ 40 de zile, se va confrunta cu actuala criză financiară din postura de preşedinte. Întrebat dacă dezbaterea s-ar putea desfăşura chiar şi în absenţa candidatului republican, un purtător de cuvânt al lui Obama, Robert Gibbs, a răspuns: „După părerea mea, va exista o tribună, un moderator, un public şi cel puţin un candidat“. Planul de salvare, în pericol P

lanul de salvare a sectorului financiar american, în valoare de 700 de miliarde de dolari, urmează să fie examinat de Congresul de la Washington, însă nici măcar republicanul John McCain nu crede că ar putea fi adoptat în forma actuală. Democraţii din Senat şi Camera Reprezentanţilor au anunţat deja că fac demersuri pentru respingerea planului, în timp ce preşedintele George W. Bush a avertizat că întreaga economie americană este în pericol şi i-a invitat la discuţiile de ieri, de la Casa Albă, pe tema crizei financiare atât pe John McCain, cât şi pe Barack Obama. Scandal financiar în tabăra republicană  Compania de lobby a lui Rick Davis, directorul de campanie al lui John McCain, a primit bani de la Freddie Mac, organismul de refinanţare ipotecară a cărui debandadă a contribuit la criza financiară din Statele Unite, susţin jurnaliştii de la cotidianul american „New York Times“. Potrivit publicaţiei citate, este vorba de 15.000 de dolari pe lună începând din anul 2005, adică o sumă totală de aproximativ 500.000 de dolari. Informaţia a fost dezminţită de echipa de campanie a lui John McCain.

Ne puteți urmări și pe Google News