Dezbatere Pleşu-Liiceanu-Djuvara-Patapievici: "Noi nu avem politicieni de convingeri, ci de oportunităţi"
- Adam Popescu
- 26 noiembrie 2010, 00:11
Oamenii politici aflaţi în prezent la putere sunt sub nivelul intelectualilor care s-ar putea angaja în politică, iar cei care "sunt prinşi în pasiuni politice nu mai au judecăţi limpezi". Sunt câteva dintre concluziile ale unei dezbateri despre reperele intelectuale ale dreptei la care participă Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Neagu Djuvara, Alexandru George şi caricaturistul Denis Grebu.
Pleşu: "Locul intelectualului nu e neapărat direct pe scena politică" Implicarea politică a intelectualilor a stârnit de altfel o polemică între Liiceanu şi Pleşu. Primul crede că "intelectualii n-au decât trei căi": "politicieni - sunt rezervorul din care se poate naşte o clasă politică -, organizatori ai urii - şi mulţi dintre intelectualii noştri sunt organizatori ai urii -, şi, în sfârşit, repere". "Eu cred că intelectalii care nu se angajează direct în lupta politică au datoria să rămână moralişti, oameni cu judecata liberă care pot cenzura ceea ce cei care sunt prinşi în lupta politică nu mai pot să o facă. Ce-i pândeşte? Oboseala", a spus Liiceanu.
"După mine toate trei sună prost", a replicat Pleşu. În opinia sa "ăia care devin politicieni nu sunt tocmai în pielea lor, încet-încet se defectează". "Locul intelectualului nu e neapărat direct pe scena politică. O spun eu care sunt păţit. Acum, sper că m-am vindecat", a adăugat fostul ministru şi consilier prezidenţial. Cât despre "intelectualii deveniţi repere", Pleşu crede că riscul e acela că "se smintesc". "De câte ori simţi că ţi-e pusă în pericol libertatea interioară de vreo utopie, de o idee politică, trebuie să ai puterea să faci pasul înapoi, să nu cazi în capcana unui partizanat", e de părere Pleşu, la cinci ani de la decuplarea de Palatul Cotroceni.
Liiceanu: "Nu mai ştim între cine şi cine mai avem de ales" Dacă în privinţa intelectualului politician s-au contrat, Pleşu şi Liiceanu au fost total de acord în legătură cu incoerenţa clasei politice. "Nevoia comună de a flata electoratul, de a rămâne în preajma surselor puterii. Aceasta cred că e boala cea mare a aşa-zisei stângi şi drepte de la noi. Asta ne face să nu mai ştim între cine şi cine mai avem de ales", s-a declarat Liiceanu dezamăgit de politicieni.
Ca şi de ziarişti. "În televiziunile principale ale ţării se împroaşcă oameni cu noroi, se ajunge la calomnia cea mai josnică, se minte zi de zi. (...)Ceea ce s-a întâmplat recent la funeraliile lui Adrian Păunescu a fost o aşezare a lucrurilor cu fundul în sus. Albul a devenit negru şi negrul alb. Oamenii care au produs catastrofa au apărut ca disidenţi, lacheii lui Ceauşescu au devenit eroi naţionali", s-a revoltat scriitorul.
Mai degrabă ironic, Pleşu a făcut un calcul scurt: "Părerea mea e că la această masă sunt mai mulţi oameni de dreapta autentici decât în politică". "De obicei politicienii noştri au un profil incert, preocupări doctrinare minime sau nule şi ultimul lucru care îi preocupă e dacă sunt de dreapta sau de stânga. Sunt cum trebuie ca să iasă bine socoteala", a spus Pleşu, recunoscând că, peronal, a "căpătat o conştiinţă de dreapta mai mult scos din minţi de stânga".
Clasa politică a fost pusă la zid şi de scriitorul Alexandru George: "Acum e pentru prima dată de la comunism încoace în care cei care conduc România sunt sub nivelul intelectualităţii româneşti. Deşi nu pot să spun că colegul meu Iliescu e un om prost", a susţinut fostul coleg de liceu al lui Iliescu.